Ana Bogdan (27 de ani împliniţi pe 25 noiembrie) are două importante realizări în clasamentele WTA date publicităţii astăzi:
- în ierarhia “WTA Singles Ranking” revine în top 100 – locul 98 WTA – interval al clasamentului pe care îl părăsise pe 4 februarie 2019, după ce îşi atingea maximul de clasament, 58 WTA, pe 11 iunie 2018
- îşi menţine poziţia de lider în ierarhia “WTA Porsche Race Singles” – cea a sezonului 2020, care a început pe 4 noiembrie – după ce săptămâna trecută a încheiat o serie de 11 victorii consecutive: 4 pentru titlul de la ITF W25 Saint-Etienne – victoria din finală este prin neprezentare şi nu se contabilizează – 5 pentru cel de la ITF W100+H Dubai şi 2 pentru sferturile de finală ale WTA 125k (Challenger) Limoges.
Cele 11 victorii au fost obţinute în faţa a:
- 3 jucătoare clasate în top 100 WTA: Viktoria Kuzmova (52), Bernarda Pera (65), Arantxa Rus (93)
- 5 jucătoare clasate în top 200: Vitalia Diatchenko (107), Greet Minnen (122), Katarzyna Kawa (127), Çağla Büyükakçay (176), Océane Dodin (192)
- 2 (două) jucătoare clasate în top 300: Dalma Galifi (263), Myrtille Georges (276)
- 1 (unei) jucătoare clasată în top 400: Anastasiya Shoshyna (389)
A pierdut singura partidă din acest sezon – cea din sferturile de la Limoges – la Ekaterina Alexandrova (42), care ulterior avea să câştige titlul.
Ana – care la începutul sezonului (4 noiembrie) era a 7-a jucătoare româncă din clasamentul WTA, locul 129, şi acum este a 3-a (clasamentul WTA, mai jos) – a postat, după turneul de la Limoges, următorul text pe Instagram (postarea, la sfârşitul ştirii):
Anul 2019 se termină aici, dar se încheie în cel mai frumos şi neaşteptat fel.
După ce am înfruntat frica, anxietatea, depresia, lipsa de încredere, pierderea motivaţiei pentru ce odinioară iubeam mai mult decât orice – tenisul – şi după 4 luni consecutive în care nu am câştigat nicio partidă şi am pierdut mai mult de 80 de locuri în clasamentul WTA, într-un final m-am regăsit, dar doar învăţând, probabil, cele mai dure lecţii de până acum.
Prin meditaţie şi vizualizare am revenit şi am început să mă bucur mai mult ca niciodată de tot ce fac în fiecare zi. A trebuit să fiu răbdătoare şi să înţeleg că singura cale de a creşte este cea a muncii dureroase cu mine însumi, cu sentimentele, fricile şi emoţiile mele. Din fericire am întâlnit oamenii potriviţi la momentul oportun, cărora le voi fi mereu recunoscătoare pentru sprijinul lor necondiţionat. Câţiva dintre ei nu mai fac parte din echipa mea, dar sprijinul lor din momentele dificile a dat roade.
Sunt conştientă că mai e un drum lung până la vârf, dar acum mă bucur de ultimele zile ale anului care mi-a adus cele mai bune rezultate ale carierei de până acum, seria de meciuri câştigate la rând, cele două titluri consecutive, revenirea în top 100 WTA.
Sunt pregătiră pentru noile provocări.
Nimic nu contează în afara prezentului.
Mulţumesc 2019. Nu te voi uita niciodată!
Să precizăm că Ana a început sezonul 2019 pe locul 71 WTA / 5 noiembrie 2018 şi că de la începutul lui 2019 şi până pe 8 aprilie nu a câştigat nicio partidă la cele 7 turnee la care a participat: International Shenzhen, Hobart, Australian Open, International Budapesta, 125k Guadalajara, Premier Mandatory Miami, International Monterrey.
Dar să încheiem în aceeaşi notă de optimism ca cea a jucătoarei şi să precizăm că în acest sezon are deja 229 de puncte WTA, aproape jumătate din cele pe care le acumula în tot sezonul trecut: 487.
Locurile ocupate de jucătoarele românce în clasamentul WTA dat publicităţii astăzi:
1 |
4 |
– |
Simona Halep | 5462 |
2 |
74 |
– |
Sorana Cîrstea | 837 |
3 |
98 |
+7 |
Ana Bogdan | 684 |
4 |
102 |
-1 |
Irina-Camelia Begu | 669 |
5 |
113 |
-1 |
Mihaela Buzărnescu | 596 |
6 |
114 |
-1 |
Patricia Maria Ţig | 593 |
7 |
118 |
-1 |
Monica Niculescu | 565 |
8 |
165 |
-1 |
Irina Bara | 367 |
9 |
185 |
+2 |
Elena-Gabriela Ruse | 325 |
10 |
210 |
-3 |
Jaqueline Cristian | 285 |
11 |
220 |
+1 |
Laura Ioana Paar | 277 |
12 |
269 |
– |
Alexandra Cadanţu | 220 |
13 |
282 |
– |
Nicoleta Dascălu | 203 |
14 |
306 |
-1 |
Gabriela Talabă | 185 |
15 |
345 |
+1 |
Irina Fetecău | 142 |
16 |
373 |
– |
Miriam Bulgaru | 123 |
17 |
386 |
-1 |
Ioana Loredana Roşca | 118 |
18 |
400 |
+2 |
Georgia Crăciun | 113 |
19 |
435 |
+33 |
Oana Georgeta Simion | 95 |
20 |
515 |
– |
Ilona-Georgiana Ghioroaie | 71 |
21 |
537 |
+2 |
Andreea Mitu | 66 |
22 |
603 |
-1 |
Andreea Ghiţescu | 50 |
23 |
642 |
-1 |
Oana Gavrilă | 44 |
24 |
644 |
-1 |
Cristina Dinu | 43 |
25 |
669 |
-1 |
Cristina Ene | 40 |
26 |
678 |
– |
Ioana Gaşpar | 39 |
27 |
705 |
– |
Andreea Prisacariu | 35 |
28 |
712 |
-3 |
Andreea Roşca | 34 |
29 |
824 |
-1 |
Alexandra Dulgheru | 21 |
30 |
896 |
+1 |
Elena-Teodora Cadar | 18 |
31 |
897 |
+1 |
Alexandra Damaschin | 18 |
32 |
964 |
-1 |
Arina Vasilescu | 14 |
33 |
1007 |
-1 |
Ana Bianca Mihailă | 12 |
34 |
1102 |
– |
Karola Bejenaru | 9 |
35 |
1109 |
-1 |
Gabriela Duca | 9 |
36 |
1134 |
-62 |
Gabriela Tîtăruş | 8 |
37 |
1134 |
-2 |
Andreea Velcea | 8 |
38 |
1174 |
-3 |
Oana Corneanu | 6 |
39 |
1254 |
-31 |
Izabela Novac | 4 |
40 |
1283 |
-3 |
Simona Ogescu | 3 |
Credit Info: WTA Rankings