ATP a publicat calendarul oficial pentru primele 7 săptămâni ale circuitului principal, inclusiv turneul de Grand Slam de la Australian Open, care nu este sub jurisdicţia organizaţiei.
Siteul ATP precizează că la o dată ulterioară va fi publicat calendarul pentru săptămânile 8-13 – vorbeam ieri despre probleme legate de cele două turnee din Sunshine Double, Masters 1000 Indian Wells şi Miami – iar începând cu săptămâna 14, datele rămân cele planificate iniţial.
Majoritatea datelor calendaristice şi a informaţiilor legate de turnee le-am prezentat ieri, dar sunt şi elemente noi:
- datele pentru Australian Open rămân cele vehiculate până acum, 8-21 februarie, cu perioada de carantină obligatorie 15-31 ianuarie
- calificările turneului masculin de Grand Slam se vor disputa la Doha (locaţia era până acum necunoscută) între [duminică] 10 ianuarie – [miercuri] 13 ianuarie.
Competiţia se va disputa la “Khalifa International Tennis and Squash Complex”, gazda tradiţionalelor turnee ATP 250 Series şi WTA 1000 / 500.
În calificări vor participa 128 de jucători, după trei runde, 16 dintre ei vor promova pe tabloul principal. După cum am mai scris, celor 16 li se va adăuga un număr de 6 lucky loseri. Toţi aceştia vor avea, evident, dreptul să participe şi la celelalte turnee de la Melbourne, în timp ce jucătorii eliminaţi nu vor primi viză de intrare în Australia.
- în prima săptămână – 5-13 ianuarie – sunt programate două turnee ATP 250 Series: Delray Beach, Florida – tablou principal de 28 de jucători – şi Antalya, tablou principal de 32 de jucători
- după ce vor încheia carantina, jucătorii au la dispoziţie în săptămâna premergătoare turneului de Grand Slam – [duminică] 31 ianuarie – [sâmbătă] 6 februarie – două turnee ATP 250 Series, unul dintre ele fiind cel relocat de la Adelaide.
Acestea vor avea tablouri principale de câte 48 de jucători, 36 acceptaţi direct, 4 wild card-uri şi 8 promovaţi din calificări, aşadar un total de 144 de jucători [(40+32) *2], deci toţi participanţii pe tabloul de la Australian Open (128 + 6 lucky loseri) vor avea loc să participe - tot în acea săptămână – [luni] 1 februarie – [vineri] 5 februarie – se va disputa ATP Cup, anul acesta cu 12 echipe, jumătate din numărul celor care au participat la ediţia inaugurală
Data finală pentru înscrierea în calificările Australian Open este 21 decembrie, iar pentru turneele de la Delray Beach şi Antalya, 22 decembrie.
Încă o menţiune în legătură cu turneele anulate, ATP 500 Series Rio de Janeiro, programat iniţial pentru săptămâna 15-21 februarie nu a fost eliminat din calendar, ci se caută o săptămână disponibilă pentru a fi reprogramat.
*
A fost publicat şi calendarul circuitului ATP Challenger, până pe 15 februarie, cu menţiunea că primul turneu se va disputa în săptămâna de după încheierea calificărilor Australian Open, astfel încât cei eliminaţi acolo să aibă timp să ajungă la Istanbul.
Despre turneele din Franţa am vorbit ieri.
Să remarcăm că Turcia a devenit un hub pentru cele două circuite, în afara turneului ATP 250 Series menţionat mai sus, alte două evenimente Challenger se vor disputa la Antalya şi unul la Istanbul.
La Biella, Italia, în regiunea Piemont se dispută un turneu Challenger începând cu 1998 – Adrian Voinea a fost campion în 2001 – iar acum se vor organiza două în săptămâni consecutive.
Iar la Potchefstroom se vor disputa direct primele două ediţii ale turneului, care trebuia să readucă Africa de Sud pe harta circuitului, încă din martie 2020, dar atunci a fost anulat din cauza pandemiei.
Credit Foto: @atptour.com