Chilianul Nicolas Jarry (23 de ani, clasament maxim: 39 ATP / noiembrie 2018) îşi continuă seria excelentă – şi norocoasă, la începutul ei – de la ATP 500 Series “Barcelona Open Banc Sabadell”.
După ce a promovat pe tabloul principal al turneului în calitate de lucky loser şi l-a eliminat în primul tur pe cel care-l îl învinse în calificări – Marcel Granollers (110) – şi trecuse în turul 2 (R32) de Alexander Zverev (3 ATP) [2], astăzi şi-a mai adăugat o victorie în faţa unui cap de serie, decisă tot în tie-break-ul setului decisiv.
În partida contând pentru optimile de finală:
Nicolas Jarry (Chile, 81 ATP) [LL] – Grigor Dimitrov (Bulgaria, 43) [13, WC] 2-6, 6-4, 7-6(2)
Partida a durat 2h2′.
3-1 la break-uri pentru Dimitrov în primul set, 1-0 pentru Jarry în al doilea şi un decisiv în care s-a câştigat doar cu serviciul, încheiat cu un tie-break, în care chilianul a fost mai agresiv şi oricum, mai precis.
Calificarea în sferturile de finală îi asigură 90 de puncte ATP, cărora li se adaugă cele 4 din calificări.
Adversar în faza ultimilor 8 – pe al 4-lea sfert al tabloului – îi va fi Daniil Medvedev (Rusia, 14) [7], care l-a eliminat astăzi pe Mackenzie McDonald (SUA, 61): 6-3, 6-2 în 1h19′.
NICOOOOOOO ??? @NicoJarry claims another scalp in Barcelona, beating Dimitrov 2-6 6-4 7-6(2) to reach the last 8!#bcnopenbs pic.twitter.com/9viN33txkV
— Tennis TV (@TennisTV) April 25, 2019