Filip Jianu s-a calificat astăzi pentru a doua oară în carieră, în sferturile de finală ale unui turneu din circuitul intermediar, prima dată la precedentul turneu ATP Challenger la care jucase, “Tallahassee Tennis Challenger” (19-25 aprilie).
Promovat din calificările turneului ATP Challenger “Oeiras Open 4”, care se dispută pe zgură şi este dotat cu premii financiare în valoare de 31.440 € – el a obţinut astăzi a doua victorie pe tabloul principal:
Filip, în timpul partidei de astăzi
Credit foto: @fptenis
Filip Jianu (349 ATP) [Q] – Tseng Chun-hsin (Taipei, 274) [4] 6-3, 3-6, 6-1 în 1h42′ după ce în setul decisiv s-a desprins de la 1-1, cu două jocuri câştigate la zero, două la 30, doar ultimul decizându-se după o egalitate.
O victorie tonică pentru jucătorul nostru, care pierduse în faţa celui taiwanez, de aceeaşi vârstă cu el – 19 ani – la juniori – Yucatan Cup 2017 – într-o partidă pe care nu o putea duce până la capăt.
Acum, Filip şi-a asigurat 9 puncte ATP (7 pe tabloul principal şi 2 în calificări) – care îi vor aduce probabil un nou clasament maxim al carierei (cel actual: 339 ATP / 26 aprilie 2021) – şi un premiu financiar în valoare de 900 €.
Următorul lui adversar va fi, pentru prima dată în carieră, reprezentantul gazdelor, Nuno Borges (275 ATP, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 24 de ani).
Aceasta a fost a 11-a partidă câştigată de Filip în circuitul intermediar, primele 9 fiind obţinute la Tallahassee (aprilie) 2021 – două, Lille (martie) 2021, Iaşi (septembrie) 2020; Houston (noiembrie) 2019 – hard; Montevideo (noiembrie 2019); două la Sibiu (septembrie) 2019 şi la Istanbul (septembrie) 2019.
Tabloul de Simplu – ATP Challenger Oeiras 2021