Imagini din timpul partidelor de astăzi
Credit Foto: atpcup.com

După ce în sesiunea de dimineaţă a celei de-a 5-a zile la “ATP Cup 2020”, echipa Rusiei îşi asigurase promovarea în sferturile de finală din Grupa D, în cea de seară s-a calificat în fază eliminatorie echipa Marii Britanii, care a câştigat grupa C, după ce Belgia a învins Bulgaria.
Dacă Bulgaria ar fi câştigat, ea s-ar fi clasat pe primul loc în grupă, căci avea deja două întâlniri câştigate. Echipa a început bine, cu o victorie surprinzătoare a lui Dimitar Kuzmanov (clasament maxim: 280 ATP / 2018, 26 de ani), dar el nu a fost secondat nici de Grigor Dimitrov, nici de echipa de dublu, care a condus totuşi cu 1-0 la seturi şi 2-0 în al doilea, înainte de a fi depăşită de echipa belgiană, câştigătoare a 3 titluri 250 Series în 2019.

Celelalte două echipe promovate până acum în sferturile de finală sunt Australia, care a câştigat grupa F – astăzi a completat o serie de 9 partide din 9 câştigate – şi Serbia, prima din grupa A.

În sferturile de finală se califică câştigătoarele celor 6 grupe şi cele mai bine clasate două echipe de pe locul 2 (în linkul de la sfârşitul ştirii, puteţi vedea clasamentele după primele patru zile).

Grupa F (Brisbane)

AUSTRALIA – GRECIA 3-0

John Millman (48 ATP) – Michail Pervolarakis (486) 4-6, 6-1, 7-6(1) în 2h27′

Nick Kyrgios (29) – Stefanos Tsitsipas (6) 7-6(7), 6-7(3), 7-6(5) în 2h34′, după o partidă fără break-uri şi cu australianul revenind de la 4-5 în tie-break-ul setului decisiv

Chris Guccione (-) / John Peers (25 ATP la dublu) – Michail Pervolarakis (424) / Stefanos Tsitsipas (82) 6-3, 6-4 în 1h4′

Grupa D (Perth)

ITALIA – SUA 3-0

Stefano Travaglia (82) – Taylor Fritz (31) 7-6(3) 7-6(1) în 1h42′

Fabio Fognini (12) – John Isner (19) 6-4, 7-6(5) în 1h29′

Simone Bolelli (90 ATP la dublu) / Fabio Fognini (146) – Austin Krajicek (41) / Rajeev Ram (24) 6-4, 6-7(5), [10-3] în 1h47′

GRUPA C (Sydney)

BELGIA – BULGARIA 2-1

Dimitar Kuzmanov (423) – Steve Darcis (200) 6-0, 6-3 în 1h17′

David Goffin (11) – Grigor Dimitrov (20) 4-6, 6-2, 6-2 în 2h28′

Sander Gille (46 ATP la dublu) / Joran Vliegen (38) – Grigor Dimitrov (-) / Alexander Lazarov (471) 3-6, 6-4, [10-7] în 1h19′

Tabloul competiţiei

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.