Pablo Andújar (75 ATP), cel care îl învinsese pe Roger Federer în optimile de finală ale turneului ATP 250 “Gonet Geneva Open”, a trecut ieri – în sferturile de finală – şi de Dominic Stricker, discipolul Maestrului.
Stricker obţinuse aici primele două victorii pe un tablou din circuitul principal, la prima participare, în faţa unor jucători clasaţi în top 50 ATP.
Dar victoria nu a fost una simplă – 4-6, 6-4, 6-4 în 2h12′ – căci jucătorul spaniol a trebuit să revină în setul al doilea de la 1-3 – Stricker câştigase la primire în primul joc -, iar în decisiv a făcut faţă revenirii tânărului elveţian care egalase de la 4-1 [rezumatul video al zilei de joi, la sfârşitul ştirii].
Credit Foto: @gonetgenevaopen
Pablo Andújar (35 de ani, clasament maxim: 32 ATP / iulie 2015) se califica ultima dată într-o semifinală din circuitul principal, tot în Elveţia, la ATP 250 Gstaad (iulie) 2019.
Adversar îi va fi astăzi alt tânăr, Casper Ruud (21, clasament maxim: 16 ATP / 10 mai 2021, 22 de ani) [3], care va juca în a doua semifinală consecutivă, după cea de la ATP Masters 1000 Madrid (la Roma nu a participat).
Pe jumătatea inferioară a tabloului, lui Pablo Cuevas (102), promovat din calificări, i-a ieşit în cale primul cap de serie pe tabloul principal şi jucătorul uruguayan a trecut testul cu brio: 7-6(3), 6-3 cu Grigor Dimitrov (20) [4], după ce a făcut singurul break din meci, în al doilea joc din setul al doilea şi a apărat singura ocazie de a câştiga la primire pe care a avut-o ieri jucătorul bulgar, în jocul al 7-lea.
Pablo Cuevas (clasament maxim: 19 ATP / august 2016, 35 de ani) nu mai jucase într-o semifinală de peste doi ani, de la ATP 250 Estoril (aprilie-mai) 2019.
Următorul lui adversar va fi Denis Shapovalov (15) [2], care a plătit preţul pentru că a intrat târziu în turneu şi ploaia de miercuri l-a obligat să joce ieri două partide, pentru a se califica în a doua semifinală a sezonului, prima la ATP 500 Dubai, în luna martie.