Galerie:
Radu, după victoria de ieri şi fotografie de la antrenamentul comun Marius / Radu de dinaintea turneului
Marius Copil (76 ATP) îl va întâlni în primul tur (R96) al ATP Masters 1000 “BNP Paribas Open” pe Radu Albot (Moldova, 53, clasament maxim: 52 ATP / 25.02.2019, 29 de ani)
Palmaresul direct îi este favorabil lui Radu: 4-0
Credit Info: itftennis.com
Cotat cap de serie 1 în calificările turneului, Radu l-a eliminat în prima rundă pe Mitchell Krueger (SUA, 160): 6-1, 6-4 şi în cea decisivă pe Lukas Lacko (Slovacia, 133, fost 44 ATP / ianuarie 2013): 7-6(4), 7-6(2). În această ultimă partidă, el a avut în primul set un break în urmă, începând cu jocul 2, pe care l-a recuperat în al 9-lea, când primea pentru a rămâne în set. Manşa a doua a fost şi mai animată, moldoveanul ajungând în aceeaşi situaţie, dar după 5 break-uri. În plus, acum el a salvat şi o minge de set, înainte de a egala la 5.
Albot s-a calificat ieri pentru a 5-a oară pe tabloul principal al unui turneu Masters 1000, precedentele 4 participări fiind la Miami 2018 – singura dată când a trecut de primul tur, după o victorie la Ricardas Berankis (103) – Indian Wells 2018, Miami 2017 şi Indian Wells 2017.