Dominic Thiem, campion la Kitzbühel 2019

Conform reputatului jurnalist Michal Samulski, ale cărui surse au fost mereu confirmate, turneul de categoria 250 Series “Generali Open” Kitzbühel, Austria, negociază cu ATP pentru a fi programat în prima jumătate a lunii septembrie.
Ei mizează probabil pe nedisputarea US Open (31 august – 13 septembrie),

Evenimentul de la Kitzbühel fusese programat iniţial în săptămâna 27 iulie – 2 august şi a intrat în ultimul val de turnee suspendate.

Această informaţie vine ca o confirmare a celor afirmate de Gilles Simon în interviul despre care am vorbit ieri, în sensul că în aceste momente se aplică politica “scapă cine – a se citi ce turneu – poate”, în condiţiile în care organizaţiile care se află la cârma tenisului par să fi scăpat momentan situaţia de sub control.
Rămâne de văzut ce decizie strategică se va lua:

  • fie se îngheaţă sezonul dacă nu se pot disputa cele două turnee majore şi măcar câteva evenimente ATP / WTA de primă categorie (Masters 1000, Premier Mandatory / Premier 5)
  • fie se dispută turnee oficiale chiar şi de categorie mică, în locaţii sigure, doar pentru a dezmorţi circuitele şi a le oferi fanilor – măcar – puţin tenis oficial. Desigur, cu problemele mari pe care le-ar implica acestea, de exemplu punctele, care ar fi în aceste condiţii cu certitudine contestate.

Tot din aceeaşi sursă aflăm că turneele ATP 250 Series Newport, Båstad, Gstaad şi Umag au renunţat la organizarea ediţiei 2020.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.