Jannik Sinner este primul semifinalist al turneului ATP 250 Series “bett1HULKS Championship”, care se dispută la Köln.
El s-a calificat astfel în a doua semifinală a carierei, după cea din 2019 de la 250 Series Antwerpen şi îşi continuă finalul de sezon foarte bun, căci acest rezultat a fost precedat de sfertul de finală de la Roland Garros (9 victorii în cele 11 partide jucate la ultimele 3 turnee).
Imagini din timpul partidei de astăzi
Videoclip la sfârşitul ştirii
Celor două semifinale le poate fi adăugată şi aceea de la Turneul Final Next Gen 2019, pe care avea să-l câştige ulterior – dar în care nu se acordă puncte ATP.
Oricum ar fi, datorită celor 78 de puncte ATP nete acumulate până acum (90 brute) – jucătorul născut pe 16 august 2001, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 46 ATP – este sigur că va ocupa cel puţin locul 44 ATP, adică un nou maxim al clasamentului.
Astăzi, în sferturile de finală a avut un meci foarte greu cu veteranul Gilles Simon (58): 6-3, 0-6, 6-4 în 2h33′.
După ce a câştigat primul set, Jannik a avut o sincopă, iar Gilles a câştigat 8 jocuri la rând, care i-au asigurat un set 2 alb şi un avantaj de 2-0 în decisiv. Dar din acel moment, jucătorul francez a mai obosit, iar italianul a profitat şi a început să joace excelent. A câştigat două jocuri la primire, avantaj pe care şi l-a păstrat până la sfârşit, chiar dacă Simon, a avut în ultimul game trei şanse de a egala la 5.
Următorul adversar al lui Sinner va fi decis în partida Alexander Zverev (7 ATP) [1] – Adrian Mannarino (41) [8], care se va disputa mai târziu.
*Loses racket*
*switches sports*@janniksin ?⚽️#Bett1HulksChampionship pic.twitter.com/pchi4C6H07— Tennis TV (@TennisTV) October 23, 2020