Embed from Getty Images

Slideshow – 5 imagini: Radu Albot în timpul victoriei de ieri

Auger-Aliassime în timpul victoriei de ieri, în faţa lui Casper Ruud (Norvegia, 98) [Q] Credit Foto: Chad@CCSMOOTH13

Radu Albot (Moldova, 46  ATP, 29 de ani) promovat din calificările turneului ATP Masters 1000 “Miami Open presented by Itaú”a câştigat şi partida din turul 1 (R96) al tabloului principal. Acum, după ce adversarul lui, Matthew Ebden (Australia, 50), s-a retras în setul doi, când scorul era 6-4, 3-2 pentru moldovean.

Oricum, Radu a câştigat astfel a 12-a din ultimele 13 partide pe care le-a disputat în circuit – 5 pentru titlul de la 250 Series Delray Beach, 4 pentru turul 3 (R64) la Masters 100 Indian Wells (inclusiv calificări) şi 3 aici – şi-a egalat performanţa de anul trecut de la Miami – tur 2 (R64) – dar cu un spor de 16 puncte, căci acum a jucat şi calificări.

De asemenea, şi-a asigurat o întâlnire de gală în turul 2 (R64) cu Roger Federer (Elveţia, 5) [4], pe care nu l-a mai întâlnit până acum. Partida se va disputa mâine.

De primul tur – care s-a încheiat pe ambele jumătăţi ale tabloului – au trecut şi:

  • alţi 5 jucători promovaţi din calificări: Reilly Opelka (SUA, 58), Andrey Rublev (Rusia, 99), Lorenzo Sonego (Italia, 106), Alexander Bublik (Kazahstan, 131) şi Félix Auger-Aliassime (Canada, 57), canadianul în vârsta de 18 ani fiind într-o creştere accentuată de formă, valoare şi rezultate, el câştigând 10 din ultimele 13 partide pe care le-a disputat în circuit, serie începută cu finala de la  500 Series Rio de Janeiro, sferturile de la 250 Sao Paulo şi turul 3 de la Masters 1000 Indian Wells, cu victoria la Stefanos Tsitsipas (9) în turul 2.
  • ambii lucky loseri: Mackenzie McDonald (SUA, 60) [LL], Daniel Evans (Mare Britanie, 97) [LL]
  • un jucător invitat: altă supriză plăcută de la Masters 1000 Indian Wells 2019: Miomir Kecmanovic (Serbia, 95) [WC]

Tablourile turneelor ATP

Ordinea de joc – 22.03 – WTA / ATP Miami Open 2019

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.