Încă o retragere se adaugă pe lunga listă, la ATP Masters 1000 “Miami Open presented by Itaú”.
Cea de-acum, anunţată după tragerea la sorţi, este a campionului din 2009 şi 2013 [videoclipuri cu momentele importante ale celor două finale, la sfârşitul ştirii], Andy Murray.
Andy a povestit ce i s-a întâmplat acum două nopţi:
M-am trezit în mijlocul nopţii, pe la 2.30, m-am răsucit şi am simţit o durere în zona inghinală. Când m-am trezit dimineaţă, la 6.00, pentru a merge la toaletă, mă durea foarte tare atunci când mă deplasam. Simţeam durere şi în şold, când lăsam greutatea pe el. Habar nu am ce s-a întâmplat. Nu m-am accidentat la sală sau la antrenament. E doar o chestie ciudată şi nu ştiu deocamdată care e problema.
Cred că e ceva minor. Cu excepţia coronavirusului, am fost sănătos în ultimele şase luni, în care m-am antrenat, am avut meciuri, dar jucătorii pierd turnee şi din cauza unor accidentări mărunte.
După implantul de şold, Andy avusese probleme şi în zona pelviană, poate că acestea sunt cauzate tocmai de modificările survenite în urma complicatei operaţii.
În 2021, după ce a ratat seria australiană din cauza virusului, Andy a început sezonul la ATP Challenger Biella, unde a jucat finala, ca apoi să piardă în primul tur la ATP 250 Montpellier – învins de Egor Gerasimov (83) – şi să treacă un tur la ATP 500 Rotterdam – victorie la Robin Haase (193) – înainte de a fi învins de Andrey Rublev (8).
Locul lui a fost luat pe tablou de italianul Federico Gaio (142 ATP, 29 de ani) [LL].
Altfel, astăzi încep partidele turului 1 (R96) pe tabloul de simplu.
Ordinea de joc – 24.03 – ATP / WTA Miami 2021
Galerie videoclipuri (2)
Momentele importante ale finalelor ATP 1000 Miami din 2009 şi 2013