Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidelor câştigate de Nadal şi Lajovic

Galerie din timpul partidei Fognini – Coric
Credit Foto: sina.cn
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului ATP Masters 1000 “Rolex Monte-Carlo Masters” va fi:

Fabio Fognini (Italia, 18 ATP) [13]Rafael Nadal (Spania, 2) [2]

Palmares direct: 3-11

Credit Info: itftennis.com

În ultimele două sferturi de finală disputate ieri:

Rafael Nadal – Guido Pella (Argentina, 35 ATP) 7-6(1), 6-3

Partida a durat 2h20′.
O primă manşă cu 8 break-uri, în care argentinianul se desprinsese la 4-1, după ce spaniolul îşi pierduse primele 3 jocuri de serviciu. Pella a avut în 3 rânduri minge de 5-1, dar Nadal le-a salvat şi apoi a revenit, a preluat conducerea, însă la 5-6 a primit pentru a rămâne în set. Din nou a gestionat bine situaţia grea şi de acolo, totul a curs în favoarea lui, căci a câştigat categoric tie-break-ul şi în manşa a doua s-a distanţat hotărâtor la 5-1, Pella nereuşind decât un singur re-break.

Rafa s-a calificat în a 14-a semifinală la Monte Carlo, a ajuns la un palmares 71-4 aici, câştigând ultimele 25 de seturi jucate, pe ultimul îl pierdea în turul 2 (R32) la ediţia 2017, în faţa lui Kyle Edmund.

Fabio Fognini – Borna Coric (Croaţia, 13) [9] 1-6, 6-3, 6-2

Partida a durat 1h59′.
După un prim set câştigat clar de Coric, datorită celor două break-uri, Fognini şi-a pierdut serviciul şi în primul joc al setului 2, dar aceasta a fost ultima dată. El a revenit cu două break-uri, reuşită pe care a repetat-o şi în decisiv.

Aceasta a fost a doua victorie a lui Fognini în faţa lui Coric, din tot atâtea întâlniri, el confirmând astfel victoria din optimi în faţa lui Alexander Zverev (3). Fabio a mai jucat în semifinale aici acum 6 ani.

Semifinala este programată astăzi şi va începe cel mai devreme la 16.30, ea fiind precedată de cea de pe jumătatea superioară a tabloului, al cărei start se va da nu mai devreme de 14.30:

Daniil Medvedev (Rusia, 14 ATP) [10]Dusan Lajovic (Serbia, 48)

Palmares direct: 1-0

*

Ordinea de joc – 20.04 – ATP Monte Carlo 2019

Tablourile turneelor ATP

*

Galerie videoclipuri (2)
Rezumatul zilei; Cele mai spectaculoase puncte


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.