Semifinaliştii de la Montpellier: Albot, Tsonga, Herbert, Berdych
Credit Foto: Open Sud de France

Radu Albot (29 de ani) s-a calificat în a doua semifinală a carierei la 250 Series “Open Sud de France”, care se dispută la Montpellier, prima dată el reuşind această performanţă tot în Franţa, la 250 Series Metz 2018.

Ieri, moldoveanul l-a eliminat pe Marcos Baghdatis (Cipru, 128 ATP) [Q]: 6-2, 7-6(2), cel care în turul precedent trecuse de Lucas Pouille [1].
Radu Albot este sigur acum de un nou maxim al clasamentului: cel puţin locul 78 (cel vechi: 81 / aprilie 2017).

Adversar îi va fi astăzi Jo-Wilfried Tsonga, care s-a calificat în a doua semifinală a sezonului – după 250 Series Brisbane – şi în a 4-a la Montpellier – a 3-a consecutivă, ele fiind precedate de cea din 2010, de fiecare dată el oprindu-se în această fază.
Ieri, Jo-Wilfried l-a eliminat pe compatriotul lui, Jérémy Chardy (35) [6]: 6-7(6), 7-6(4), 6-4

Pe jumătatea inferioară, Pierre-Hugues Herbert [7] l-a oprit pe Denis Shapovalov (Canada, 25) [3]: 7-5,7-6(4), canadianul în vârstă de 19 ani urmând să mai aştepte până la prima finală în circuit.

Al 4-lea semifinalist este Tomas Berdych – campion la Montpellier în 2012 – care s-a calificat în a doua semifinală a sezonului după cea de la 250 Series Doha, în urma victoriei 7-6(3), 6-7(5), 7-5 în faţa lui Filip Krajinovic (Serbia, 72), cel care trecuse în optimi de David Goffin [2]. Cehul a trebuit să salveze două mingi de meci în decisiv, la 3-5, pe propriul serviciu.

Nu mai devreme de ora 16.00 va începe semifinala:

Pierre-Hugues Herbert (Franţa, 44) [7]Tomas Berdych (Cehia, 79)

Palmares direct: 0-1

şi în continuare se va juca:

Radu Albot (Moldova, 90) – Jo-Wilfried Tsonga (Franţa, 210) [WC]

Palmares direct: 0-0

*

Ordinea de joc – 09.02 – ATP Montpellier 2019

Tablourile turneelor ATP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.