Marţi va începe la Milano a 3-a ediţie a turneului Turneului Final “ATP Next Gen Finals”, competiţie rezervată celor mai bine clasaţi 8 jucători din ierarhia ATP, care nu împliniseră 21 de ani la 1 ianuarie 2019.

Ruud, Ymer, Kecmanovic, Sinner, Tiafoe, Humbert şi Davidovich Fokina
(de Minaur nu sosise încă)

Imagini de la festivitatea tragerii la sorţi şi de la alte evenimente promoţionale

Fotografii de luni, cu de Minaur integrat plutonului
Credit Foto: @nextgenfinals

Finalele primelor două ediţii:

2017 South Korea Chung Hyeon Russia Andrey Rublev 3–4(5–7), 4–3(7–2), 4–2, 4–2
2018 Greece Stefanos Tsitsipas Australia Alex de Minaur 2–4, 4–1, 4–3(7–3), 4–3(7–3)

 

Credit Info: wikipedia.org, link către TeniSite.info

Formatul turneului şi sistemul în care se dispută partidele:

  • se vor juca 3 seturi din 5, seturile se joacă până la 4, la 3-3 se joacă tie-break
  • ghemurile nu se joacă la avantaje, la punct decisiv primitorul alege terenul
  • nu se repetă serviciul pentru let (neţ)
  • nu vor exista arbitrii de linie, ei vor fi înlocuiţi de “hawk-eye live”, deci deciziile vor fi definitive, cu excepţia greşelilor de picior, care acum vor fi dictate de arbitrul de scaun şi ele vor putea fi contestate de jucător şi verificate prin aceeaşi tehnologie
  • analiza hawk-eye va fi extinsă: nu numai out-urile vor fi verificate, ci şi “dubla” (cădere a mingii pe podea), touch-ul (când mingea atingea jucătorul, racheta echipamente) etc
  • reguli de timp: partida începe la 4 minute după ce al doilea jucător a  intrat pe teren, un cronometru verifică limita de 25 de secunde la serviciu (la ediţia din 2017 a fost experimentată pentru prima dată această regulă, adoptată ulterior la anumite turnee din circuit)
  • jucătorii comunică permanent cu antrenorii prin intermediul căştilor
  • un time out medical pe meci pentru fiecare jucător
  • publicul are voie să se mişte prin tribune, dar nu în spatele liniilor de fund
  • se va introduce stativul pentru prosoape, care nu vor mai fi înmânate jucătorilor de către copiii de mingi (motivul: igiena copiiilor)

Formatul este de două grupe a câte 4 jucători, care se vor întâlni în sistem Round Robin.
În continuare se vor juca semifinale, finala mică (locurile 3-4) şi finala mare.

Nu se vor acorda puncte ATP, dar premiile financiare vor fi în valoare de 1.400.000 USD.
Aceştia vor fi distribuiţi astfel:
primă de participare: 56.000 USD, 33.000 USD pentru fiecare victorie din grupă, bonus pentru semifinalişti – 63.000 USD, finalişti – 140.000 USD, bonus pentru campion – 250.000 USD, astfel că un campion neînvins va fi recompensat financiar cu 405.000 USD + un bonus de 24.000 USD pentru invincibilitate = 429.000 USD.

Grupele au fost trase la sorţi:

Grupa A

Alex de Minaur (Australia, 18 ATP, 20 de ani) [1]

Casper Ruud (Norvegia, 63 ATP, 20 de ani) [4]

Miomir Kecmanovic (Serbia, 55 ATP, 20 de ani) [5]

Alejandro Davidovich Fokina (Spania, 82 ATP, 20 de ani) [7] – l-a înlocuit pe Denis Shapovalov, retras în ultimul moment

Grupa B

Frances Tiafoe (SUA, 46 ATP, 21 de ani) [2]

Ugo Humbert (Franţa, 56 ATP, 21 de ani) [3]

Mikael Ymer (Suedia, 73 ATP, 21 de ani) [6]

Jannik Sinner (Italia, 93 ATP, 18 ani) [8, WC]

*

Rezerve: Alexei Popyrin (Australia, 95), Corentin Moutet (Franţa, 97).

Stefanos Tsitsipas (7 ATP, 21 de ani) s-a calificat la Turneul Final ATP şi Félix Auger-Aliassime (19 ATP, 19 ani) este accidentat.

Ordinea de joc – 05.11 – Next Gen ATP 2019

Tabloul turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.