Jannik Sinner s-a redresat la timp în partida pe care a jucat-o în primul tur (R28) al turneului ATP 250 “Open Parc Auvergne-Rhone-Alpes Lyon”, cu unul dintre performerii acestui început de sezon, Aslan Karatsev, cel care acum o lună îl învingea pe liderul ATP, acasă la el şi care săptămâna aceasta se clasează pe cel mai bun loc al carierei, la fel ca şi jucătorul italian, de altfel:
Credit Foto: @Alexandre Hergott pentru Open Parc de Lyon
Jannik Sinner (17 ATP) [6] – Aslan Karatsev (25) 0-6, 6-3, 6-4 în 2h33′. Învingătorul câştigase totuşi 16 puncte şi în primul set – trei jocuri decise la avantaje – pentru ca în setul trei, să reuşească break-ul hotărâtor (unicul al manşei) în jocul 9 [rezumatul video al zilei de miercuri, la sfârşitul ştirii].
Partida a avut şi un moment bizar:
După primul set, Jannik a cerut o pauză de mers la toaletă, a fost însoţit de un arbitru de linie care, la revenirea pe teren i-a raportat prompt arbitrului principal, că jucătorul nu-şi făcuse treaba pentru care plecase.
Arbitrul i-a dat italianului un avertisment pentru comportament nesportiv, iar Sinner s-a căit după meci pentru “păcatul” său: “Nu cunoşteam această regulă, n-am să mai fac niciodată”.
Actual footage of the line umpire reporting the lack of peeing incident. ?? https://t.co/pOFstjkAyf pic.twitter.com/3GvVX8Pgog
— Tennis GIFs ?? (@tennis_gifs) May 19, 2021
Următorul adversar al lui Sinner va fi francezul Arthur Rinderknech (125) [LL]:
A doua eliminare a unui cap de serie de până acum s-a consumat în partida:
Aljaz
Aljaz Bedene (55) – David Goffin (13) [4] 7-6(4), 6-3, iar jucătorul sloven a câştigat a doua partidă cu cel belgian, prima acum 11 ani, în calificările unui turneu Challenger.
Dominic şi Stefanos, la Lyon
Astăzi intră în turneu şi primii doi capi de serie, Dominic Thiem (4) [1] şi Stefanos Tsitsipas (5) [2]
Ordinea de joc – 20.05 – ATP Lyon 2021