Mai întâi, tot despre Roger Federer, care anunţase iniţial că va participa şi la turneul ATP 500 care se va disputa săptămâna viitoare la Dubai, sub rezerva – luată de la bun început – legată de evoluţia sa de la Doha.

Aseară a anunţat pe reţelele de socializare că totuşi nu va merge la Dubai, preferând să se antreneze:

Altfel, despre partida de ieri, Roger a spus la conferinţa de presă:

Nu am fost afectat deloc de înfrângere. Am trecut foarte uşor peste ea. Nu mă înţelegeţi greşit, mi-aş fi dorit să joc mâine [astăzi, n.n.]. Dar, în acelaşi timp, sunt bucuros că mă pot odihni. Sunt mulţumit de cum am jucat astăzi şi ieri.
Mă bucur că am revenit în circuit. Această revenire este una pozitivă din punctul meu de vedere.
Basilashvili m-a împins mult mai mult în colţul de forehand, în timp ce cu Evans a trebuit să alerg mai mult după slice-urile lui.
Una peste alta, fizic sunt bine şi asta mă bucură. Putea să fie mult mai rău.

Şi o statistică cu partidele pierdute de Roger – dar şi de Nole şi Rafa – după ce au ratat cel puţin o minge de meci [Credit @TennisMyLife68]:

*
Embed from Getty Images

Altfel, al 4-lea semifinalist la ATP 250 “Qatar ExxonMobil Open” este Roberto Bautista Agut (13 ATP) [5], care l-a eliminat pe favoritul principal, Dominic Thiem (4) [1]: 7-6(3), 2-6, 6-4 [rezumatul video al zilei de joi, la sfârşitul ştirii].

Acum, palmaresul direct îi este favorabil jucătorului spaniol, 4-1. El a obţinut ieri a 13-a victorie a carierei în faţa unui jucător din top 10 ATP şi a 7-a în faţa unuia din top 5. Primele 6:

2014
1. Juan Martín del Potro 5 Australian Open, Australia Hard 2R 4–6, 6–3, 5–7, 6–4, 7–5 62
2. Tomáš Berdych 5 Indian Wells Masters, United States Hard 2R 4–6, 6–2, 6–4 53
2016
3. Novak Djokovic 1 Shanghai Masters, China Hard SF 6–4, 6–4 19
2019
4. Novak Djokovic 1 Qatar Open, Qatar Hard SF 3–6, 7–6(8–6), 6–4 24
5. Novak Djokovic 1 Miami Open, United States Hard 4R 1–6, 7–5, 6–3 25
2020
6. Daniil Medvedev 5 Cincinnati Masters, United States Hard QF 1–6, 6–4, 6–3 12

Credit tabel: wikipedia.org

Bautista Agut (32 de ani, clasament maxim: 9 ATP / noiembrie 2019) va juca în a doua semifinală a sezonului, după cea de acum două săptămâni de la 250 Montpellier, turneu la care se califica în finală.

Semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului, în care se vor întâlni deţinătorul titlului – Rublev – şi campionul din 2019, Bautista:

Roberto Bautista Agut (13 ATP) [5]Andrey Rublev (8) [3]

Palmares direct: 2-2

Credit Info: itftennis.com

va deschide programul de astăzi (vineri) şi va începe la ora 17.00 [ordinea de joc, mai jos].

Embed from Getty Images

În continuare, se va disputa cea de pe jumătatea inferioară a tabloului:

Taylor Fritz (33) – Nikoloz Basilashvili (42 ATP)

Palmares direct: 1-0

Taylor Fritz (23 de ani, clasament maxim: 24 ATP / martie 2020) juca ultima dată în semifinale la ATP 500 Acapulco (martie) 2020, turneu la care se califica în finală.

Şi în încheiere, o statistică amuzantă, în contextul dat, cu minutele petrecute pe teren de semifinalişti până în această fază: Fritz – 398, Bautista Agut – 339, Basilashvili – 298, Rublev – 0 [sursă: @atp].

[Rezultatele complete, punctele şi premiile financiare, în tabloul PDF din tabelul de mai jos]

Ordinea de joc – 12.03 – ATP Doha 2021

Turneele Săptămânii (rezultate complete)
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Dubai
7 - 13 mar 2021
"Dubai Duty Free Tennis Championships"
WTA 1000 - hard, aer liber
1.835.490 USD / 1.835.490 USD
Cronicile turneului

@ Guadalajara
8 - 13 mar 2021
"ABIERTO ZAPOPAN 2021"
WTA 250 - hard, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD
Cronicile turneului

@ Dubai
14 - 20 mar 2021
"Dubai Duty Free Tennis Championships"
ATP 500 Series - hard, aer liber
1.897.805 USD / 2.048.855 USD
Cronicile turneului

@ Doha
8 - 13 mar 2021
"Qatar ExxonMobil Open"
ATP 250 Series - hard, aer liber
787.930 USD / 890.920 USD
Cronicile turneului

@ Marsilia
8 mar - 14 mar 2021
"Open 13 Provence"
ATP 250 Series - hard, sală
334.240 € / 409.765 €

@ Santiago
8 mar - 14 mar 2021
"Chile Dove Men+Care Open"
ATP 250 Series - zgură, aer liber
325.270 USD / 393.935 USD

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.