Roger Federer a pierdut al doilea meci pe care l-a jucat după revenirea în circuit, unul şi mai dramatic decât primul, cu diferenţa că spre deosebire de ieri, astăzi a avut în faţă un jucător care până la acest turneu a fost complet debusolat, după reluarea tenisului.
Nikoloz Basilashvili (29 de ani, clasament maxim: 16 ATP / mai 2019) – altfel un jucător cu realizări frumoase în trecut, 3 titluri ATP 500 câştigate: Hamburg 2018 şi 2019, Beijing 2018 – a venit la Doha cu doar două victorii la cele 14 turnee la care a evoluat după reluarea tenisului.
Poate şi scandalul domestic grav – din luna mai a anului trecut – să-i fi afectat performanţa, cert este că aici anunţa o anumită revenire de formă, după ce câştigase două meciuri.
- şi începutul partidei din sferturile de finală ale ATP 250 “Qatar ExxonMobil Open”, care se dispută la Doha, confirma această stare de fapt, căci Roger a fost autorul singurului break din primul set, în jocul 4. E adevărat că fostul lider ATP a fost nevoit să apere o minge de break a lui Basilashvili în primul game şi alte două de re-break, în al 5-lea
- alarma s-a dat în setul doi, în care gruzinul a câştigat la primire în jocul al 2-lea, iar în următorul a salvat trei mingi consecutive de re-break, de la 0-40. De acolo, s-a dus repede spre finalul manşei, mărindu-şi chiar avantajul
- în decisiv, cei doi au dat ce au avut mai bun. În atât de importantul joc 7, Roger a rezistat eroic, deşi se vedea că suferă şi a salvat trei mingi de break. Şi din mimică şi din limbajul corpului, părea că este destins şi că balanţa s-a înclinat în favoarea lui. Mai ales că la 5-4, pe serviciul lui Nikoloz, acesta a luat o decizie greşită, oprind un punct în ideea că returul elveţianului a fost afară. S-a înşelat şi Roger a ajuns repede la minge de meci, pe care a ratat-o.
Dar pentru prima dată în aceste două zile, nu a fost prezent tocmai la unul din punctele importante, ca poi şi în ultimele două game-uri să fie lipsit de replică
[Rezumatul video al partidei, la sfârşitul ştirii]
Oricum, două teste utile pentru el, dar şi avertismentul că va fi vânat de fiecare adversar pe care îl va întâlni.
Asta se întâmpla şi până acum, doar că odată cu înaintarea în vârstă, după problemele fizice pe care le-a avut recent, după absenţa îndelungată, factorul intimidare care îi ajută mereu pe cei mari, pare să fi dispărut şi fiecare va simţi de-acum înainte că indiferent de forma în care se află şi de scorul de pe tabelă, are o şansă, iar când se va afla în faţa ei, nu se va mai pierde cu una, cu două:
Nikoloz Basilashvili (42 ATP) – Roger Federer (6) [2] 3-6, 6-1, 7-5 în 1h50′
Aceasta este a 5-a victorie pe care o obţine jucătorul georgian în faţa unui jucător din top 10 ATP:
1. | Tomáš Berdych | 10 | Vienna Open, Austria | Hard (i) | 1R | 6–4, 6–7(5–7), 7–5 | 107 |
2017 | |||||||
2. | Dominic Thiem | 8 | Sofia Open, Bulgaria | Hard (i) | 2R | 6–4, 6–4 | 87 |
2018 | |||||||
3. | Juan Martín del Potro | 4 | China Open, China | Hard | F | 6–4, 6–4 | 34 |
2019 | |||||||
4. | Alexander Zverev | 5 | German Open, Germany | Clay | SF | 6–4, 4–6, 7–6(7–5) | 16 |
Credit info tabel: wikipedia.org
Nikoloz Basilashvili revine într-o semifinală după cea pe care o juca tocmai la turneul pe care îl menţionam mai sus, printre cele câştigate, Hamburg (iulie 2019).
Aici, în cea de pe jumătatea inferioară a tabloului îl va întâlni pe Taylor Fritz (33), care astăzi l-a eliminat pe Denis Shapovalov (11) [4]: 5-7, 6-3, 7-5 [rezumatul video al setului decisiv, mai jos].
Galerie videoclipuri (2)