După cele 405 zile fără Roger Federer pe teren, astăzi îl vom putea urmări pentru a două zi la rând.

Partida din sferturile de finală ale ATP 250 “Qatar ExxonMobil Open”, care se dispută la Doha:

Roger Federer (6 ATP) [2]Nikoloz Basilashvili (42)

Palmares direct: 1-0*

 * Roger a câştigat în turul 1 (R128) al Australian Open 2016: 6-2, 6-1, 6-2

a fost programată la fel ca cea de ieri, în meciul al treilea şi va începe cel mai devreme la ora 17.00 [ordinea de joc, mai jos, turneul este transmis de canalul Look Sport].

Credit foto: qatartennis.org

Roger a spus printre altele la conferinţa de presă [videoclip, mai jos] că a fost foarte mulţumit de cum a gestionat momentele importante ale partidei şi că a jucat aşa cum şi-a propus.
A subliniat diferenţa faţă de antrenamente, unde o lovitură ratată nu este aşa de importantă, apoi şi-a lăudat adversarul, pe Daniel Evans, cu care s-a antrenat în ultimele două săptămâni şi chiar după tragerea la sorţi.

A fost amuzant atunci când a subliniat că anumite lucruri le-a uitat, nu le ştia, sau nu s-a obişnuit cu ele:

Am uitat să-mi aduc prosopul. Nici cu cronometrul la serviciu nu m-am obişnuit încă. Am uitat şi că încălzirea durează doar 4 minute.

Apoi şi-a descris procedura de recuperare, precizând că în ultimele 9 luni nu a luat analgezice: masă, stretching, duş şi somn. Nu şi baie cu gheaţă, pe care a folosit-o o singură dată şi nu i-a plăcut deloc.

Roger Federer a obţinut ieri prima victorie după 407 zile – ultima, în sferturile de finală ale Australian Open 2020, la Tennys Sandgren – a 1243-a carierei  şi a 783-a pe hard:

Credit Info: @TennisMyLife68

De asemenea, el a extins intervalul dintre prima victorie din circuit şi ultima la 8.199 de zile şi a bifat al 24-lea sezon consecutiv, cu cel puţin o victorie în circuit:

Adversarul lui de astăzi, Nikoloz Basilashvili (29 de ani, clasament maxim: 16 ATP / mai 2019) traversează o perioadă foarte slabă. Până la Doha el nu câştigase decât două meciuri – ambele la ATP 250 Antalya, în ianuarie – la cele 14 turnee pe care le-a jucat.
Aici i-a eliminat pe John Millman (41) şi Malek Jaziri (262) [WC].

*

Despre cei 3 capi de serie eliminaţi, am vorbit ieri. În sferturile de finală, ale căror partide se vor disputa astăzi, s-au calificat primii 5 capi de serie, prima dată când se întâmplă asta la Doha după ediţia 2012 [rezumatul video al zilei de miercuri, mai jos].

Ordinea de joc – 11.03 – ATP Doha 2021

 

Galerie videolipuri (2)
Rezumatul zilei miercuri şi conferinţa de presă a lui Roger

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.