Marius şi Stan, în timpul partidei
Credit Foto: “Sofia Open”
Mingea de meci, la sfârşitul ştirii
Marius Copil s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250 Series “Sofia Open”, după o partidă pe care a început-o ezitant în primul set, a reuşit s-o echilibreze în al doilea şi în care a trecut la cârma ei în setul decisiv, după un joc din ce în ce mai sigur.
El a obţinut astfel prima victorie în faţa fostului număr 3 ATP, la a 3-a partidă în care l-a întâlnit pe Stan Wawrinka.
Partida contând pentru primul tur (R28) s-a încheiat cu rezultatul:
Marius Copil (56 ATP) – Stan Wawrinka (Elveţia, 57 ATP) 3-6, 7-6(5), 6-4
Partida a durat 1h47′.
În primul set, echilibrul a durat până la 3-2, când Wawrinka s-a desprins cu ajutorul a 11 puncte câştigate la rând până la 5-2.
Setul 2 a fost ceva mai agitat: la 1-1 Marius a fost condus cu 15-40 pe propriul serviciu, dar 7 puncte consecutive l-au ajutat să salveze punctele de break şi să-şi procure la rându-i, trei. Le-a ratat însă pe toate şi astfel s-a păstrat egalitatea în set. De la 2-2 până la 6-6 s-a câştigat liniar cu serviciul, jucătorul nostru având singura izbucnire în jocul 11, când a egalat de la 0-40, dar doar atât.
Şi în tie-break s-a câştigat cu serviciul, singurul mini-break fiind cel al lui Marius la al 11-lea punct.
Marius a reuşit să câştige prima dată cu returul în jocul 3 din decisiv – când a fructificat a 4-a şansă de break, pe care şi-o crease în acest joc. El şi-a păstrat acest avantaj până la sfârşitul partidei, neavând de înfruntat nicio minge de re-break a elveţianului şi fructificând a 3-a minge de meci.
Credit Info: atptour.com
Marius îşi apără primele 20 din cele 150 de puncte pe care le obţinea anul trecut aici pentru calificarea în finală, îşi asigură un premiu financiar în valoare de 8.815 USD şi îl va avea ca adversar în optimile de finală pe învingătorul din partida:
Fernando Verdasco (Spania, 26) [6] – Alexandar Lazarov (Bulgaria, – , clasament maxim: 541 ATP / septembrie 2017, 21 de ani) [Q], bulgarul fiind invitat în calificări.
Mingea de meci:
3rd time’s a charm. ?@MariusCopil converts his 3rd match point to earn his first career victory over Stan Wawrinka in 3 tries, 3-6 7-6(5) 6-4. #SofiaOpen pic.twitter.com/UmCnC6NW6r
— Tennis TV (@TennisTV) February 4, 2019