Pe Botic van de Zandschulp îl menţionam pentru prima dată anul trecut, dar în 2021 el a atras cu adevărat atenţia asupra lui, la US Open, acolo unde – venit din calificări – ajungea în sferturile de finală, unde îi lua un set viitorului campion, singurul pe care l-a pierdut Daniil Medvedev (2) acolo.
Cel mai bine clasat jucător eliminat era Casper Ruud (11), în turul 2 (R64).
Imagini din timpul sfertului de finală Botic – Andrey
Rezumatul zilei de vineri, la sfârşitul ştirii
Că rezultatul de la turneul de Grand Slam n-a fost o întâmplare a demonstrat-o ieri, când în sferturile de finală ale ATP 250 “St. Petersburg Open”, unde a promovat de asemenea din calificări, Botic van de Zandschulp (69 ATP) a obţinut cea mai importantă victorie a carierei, prima în faţa unui jucător din top 10 ATP, la deţinătorului titlului – doar în 2020 turneul a fost de categoria ATP 500 – favorit principal la ediţia actuală, Andrey Rublev (6) [1]: 6-3, 6-4 în 1h33′, după ce în setul al doilea a câştigat utimele patru jocuri ale partidei, de la 2-4.
Botic la St. Petersburg
Jucătorul din Ţările de Jos (clasament maxim: 62 ATP / 13 septembrie 2021, 26 de ani) îl va întâlni în prima semifinală a carierei pe care o va juca în circuitul principal, pe campionul de aici din 2011, Marin Cilic (35), căruia îi merge bine în Rusia, căci săptămâna trecută juca finala ATP 250 Moscova.
Croatul ( clasament maxim: 3 ATP / ianuarie 2018, 33 de ani) l-a eliminat în sferturi pe Roberto Bautista Agut (20) [3]: 6-4, 3-6, 6-3 în 2h33′ şi a dus astfel palmaresul direct la 6-2 în favoarea lui.
Nici pe jumătatea inferioară a tabloului lucrurile nu au fost prea calme: Jan-Lennard Struff (53) l-a eliminat în sferturi pe Denis Shapovalov (13) [2] în două seturi şi s-a calificat în a doua semifinală a sezonului, prima, “pe teren propriu”, la ATP 250 München, acolo unde se califica în finală.
El îl va întâlni în semifinale pe singurul cap de serie rămas activ în turneu, americanul Taylor Fritz (28) [5], care îşi continuă forma remarcabilă şi se califică în a doua semifinală consecutivă, după ATP Masters 1000 Indian Wells.
Rezultatele complete în tabloul PDF, ordinea de joc şi rezumatul video al zilei de joi, mai jos
Ordinea de joc – 30.10 – ATP St. Petersburg 2021
Turneele Săptămânii (rezultate complete) |
|
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Cluj-Napoca 25 - 31 oct 2021 | |
"Transylvania Open" WTA 250 Series - hard, sală $235.238 / $235.238 Cronicile turneului |
|
@ Courmayeur 25 - 31 oct 2021 | |
"Courmayeur Ladies Open 2021" WTA 250 Series - hard, aer liber $235.238 / $235.238 |
|
@ Viena 25 - 31 oct 2021 | |
"Erste Bank Open" ATP 500 Series - hard, sală 1.837.190 € / 1.974.510 € Cronicile turneului |
|
@ St. Petersburg 25 - 31 oct 2021 | |
"St. Petersburg Open" ATP 250 Series - hard, sală 863.705 USD / 932.370 USD |