Denis Shapovalov a câştigat ieri, la ATP 250 Series “Intrum Stockholm Open”, primul titlu al carierei la prima finală pe care a jucat-o:
Denis Shapovalov (Canada, 34 ATP) [3] – Filip Krajinovic (Serbia, 60) 6-4, 6-4 în 1h24′
Campionii de la Stockholm 2019
Credit Foto: sina.cn
Videoclip cu rezumatul finalei şi al festivităţii de premiere, la sfârşitul ştirii
Canadianul în vârstă de 20 ani a progresat în clasamentul de astăzi până pe locul 27, maximul carierei fiind locul 20 ATP pe care îl atingea pe 1 aprilie, anul acesta, după ce juca semifinale la Masters 1000 Miami.
El a câştigat titlul după 4 victorii în două seturi, e adevărat, fără să întâlnească niciun cap de serie.
Shapovalov a devenit al 15-lea jucător care devine campion pentru prima dată în 2019:
Credit Info: @LucaBrancher
Interesant este că Denis a câştigat primul titlu al carierei, tot la Stockholm, la fel ca alt jucător emblematic al noului val, Stefanos Tsitsipas, anul trecut, tot la 20 de ani.
Filip Krajinovic (27 de ani, clasament maxim: 26 / aprilie 2018) a pierdut a 3-a finală din tot atâtea jucate, primele două la Masters 1000 Paris 2017 şi anul acesta la 250 Series Budapesta.
El a progresat astăzi până pe locul 46 ATP.
Premiul financiar al campionului a fost de 109.590 €, iar al finalistului de 59.255 €.
*
Finala probei de dublu s-a încheiat cu rezultatul:
Henri Kontinen (Finlanda, 26 ATP la dublu) / Édouard Roger-Vasselin (Franţa, 15) – Mate Pavic (Croaţia, 9) / Bruno Soares (Brazilia, 14) [3] 6-4, 6-2 în 1h7′
Kontinen / Roger-Vasselin au câştigat primul titlu împreună.
Acum, Kontinen (29 de ani) are 23 de titluri în palmares şi Roger-Vasselin (35 de ani), 20.
Campionii au foat recompensaţi cu un premiu financiar comun în valoare de 35.960 €, iar finaliştii cu unul de 18.430 €.