Brown, Berrettini, Pouille, Fucsovics, Kudla, Struff, Raonic şi Auger-Aliassime,
cei 8 calificaţi în sferturi la Stuttgart
Credit Foto: sina.cn
Dustin Brown (Germania, 170 ATP) – promovat din calificări – l-a eliminat astăzi, în optimile de finală ale ATP 250 Series “Mercedes Cup”, care se dispută pe iarbă, la Stuttgart, pe favoritul principal Alexander Zverev (5 ATP) [1]: 6-4, 6-7(3), 6-3 în 2h.
Dustin Brown (clasament maxim: 64 ATP / octombrie 2016, 34 de ani), care este mai cunoscut în circuit pentru tenisul-spectacol pe care îl joacă şi mai puţin pentru rezultatele sale (o mostră din partida de astăzi, la sfârşitul ştirii) – nicio finală în proba de simplu disputată până la aceasta vârstă – a obţinut a 5-a victorie în faţa unui jucător din top 10 ATP şi a doua în faţa unuia din top 5, după cea la Rafael Nadal (1) – tur 2 / Halle 2014.
Alexander Zverev îşi continuă sezonul dezamăgitor, chiar dacă la acest turneu revenise alături de el antrenorul Ivan Lendl şi nu reuşeşte să joace decât un meci aici (în primul tur a avut BYE).
Şi în alte două partide din optimile de finală disputate astăzi au fost eliminaţi capi de serie:
Matteo Berrettini (Italia, 30) – Karen Khachanov (Rusia, 9) [2] 6-4, 6-2 în 1h8′
Matteo Berrettini îşi continuă sezonul excelent, în care a câştigat al doilea titlu al carierei – primul, la Gstaad 2018 – Budapesta şi a jucat finală la München (toate turneele 250 Series) şi obţine astăzi a doua victorie în faţa unui jucător din top 10 ATP, prima tot anul acesta în turul 2 la Masters 1000 Roma, în faţa lui Alexander Zverev (5).
Denis Kudla (SUA, 84) – Gaël Monfils (Franţa, 16) [5] 7-5, 6-7(3), 7-6 (3) în 2h18′
Aceasta este cea mai importantă victorie a carierei pentru jucătorul american (clasament maxim: 53 ATP / 26 de ani).
Ieri, alţi doi capi de serie fuseseră învinşi în optimile de finală.
Lucas Pouille (Franţa, 26) [WC] – Daniil Medvedev (Rusia, 3) [3] 7-6(6), 4-6, 6-2 în 2h1′
Marton Fucsovic (Ungaria, 52) – Nikoloz Basilashvili (17) [4] 6-7(4), 6-2, 7-5
şi în prima zi încă unul, în partida:
Jan-Lennard Struff (Germania, 38) – Denis Shapovalov (Canada, 28) [8] 7-5, 6-4 în 1h26′
Astfel, singurii doi capi de serie care vor aborda sferturile de finală sunt canadienii Milos Raonic (18) [6] şi Félix Auger-Aliassime (21) [7].
Brown /@DreddyTennis /(info – @marinastennis )(?@TennisTV ) pic.twitter.com/5WRG5BN4BZ
— doublefault28 (@doublefault28) June 13, 2019