Nicholas Ionel s-a calificat astăzi pentru a doua oară la rând pe un tablou principal din circuitul intermediar, la “Tenerife Challenger”, turneu care se dispută pe hard outdoor şi este dotat cu premii în valoare de 44.820 €, după ATP Challenger Sibiu, la sfârşitul lunii septembrie.
El mai fost prezent şi în alte în 6 rânduri pe tablouri principale din circuitul ATP Challenger: de 4 ori, invitat – la Iaşi 2020 şi 2021, Sibiu 2020 şi Bucureşti 2021 – şi de două ori acceptat direct, la turnee cu tablouri de 64 de jucători, în 2020 – Bendigo 2 şi Launceston – în Australia, unde venise pentru turneul de Grand Slam al juniorilor.
Elevul antrenorului Andrei Pavel a câştigat 3 partide la aceste 8 prezenţe pe tablourile principale:  două pentru sferturile de finală la Bucureşti şi una la Iaşi, ambele anul acesta.

Nicholas, la Tenerife, în timpul partidei din prima rundă a calificărilor
Credit Foto: Marta Magni Images / @meftennisevents

La Tenerife a obţinut în calificări două victorii categorice în faţa unor capi de serie:

  • 6-2, 6-4 în 1h42′ cu Elliot Benchetrit (Maroc, 370, fost 198 / februarie 2020, 23 de ani) [6], luni în runda a doua [despre Elliot Benchetrit vorbeam atunci când descisese să joace pentru Maroc]
  • 6-1, 6-3 în 1h5′ cu Aziz Dougaz (Tunisia, 332, 24 de ani) [3], duminică în prima rundă

Jucătorul nostru în vârstă de 19 ani, împliniţi pe 12 octombrie, clasat săptămâna aceasta pe locul 445 ATP, cu un maxim al clasamentului 434 ATP / săptămâna trecută, a fost repartizat pe al 4-lea sfert al tabloului principal [în format PDF, mai jos], prima optime şi îl va întâlni în primul tur (R32) – pentru prima oară în carieră – pe Frederico Ferreira Silva (Portugalia, 217, clasament maxim: 168 ATP / mai 2021, 26 de ani).

Fernando Verdasco şi Feliciano Lopez, capi de serie 3 şi 2

Capul de serie de pe această optime este nimeni altul decât Feliciano Lopez [2, WC] – fost 12 ATP în 2015 – care la 40 de ani ocupă locul 104. 

În calificări a jucat şi Filip Jianu (324), care l-a eliminat în prima rundă pe Lucas Gerch (443), dar a fost învins în a doua de Yan Bondarevskiy (468).

Tabloul de Simplu – ATP Challenger Tenerife 2021

Tabloul Calificărilor – ATP Challenger Tenerife 2021

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.