După ce ieri parcurgeam turneele WTA, care sunt proiectate a se disputa înaintea şi după Australian Open, astăzi să le studiem pe cele din circuitul masculin, cu menţiunea că nici aici, nimic nu este încă oficial.
Tennis Australia (Federaţia Australiană) a propus pentru circuitul ATP, evenimente doar în săptămâna 1-7 februarie, după perioada de carantină (15-30 ianuarie) şi înaintea Australian Open (8-21 februarie):
- ATP Cup (probabil o variantă restrânsă, nu cu 24 de echipe, ca la ediţia inaugurală)
- două turnee ATP 250 Series
Încă nu este sigur locul unde se vor disputa calificările turneului masculin (4-10 ianuarie) de la Australian Open. Pentru cele ale turneului feminin, Dubai este cert.
În această primă săptămână a sezonului – în paralel cu calificările Australian Open – se pare că se vor disputa două turnee 250 Series: Delray Beach, Florida – cert – şi Antalya, încă nesigur, dar cu şanse mari.
Pentru jucătorii care nu doresc să călătorească în Australia, a fost gândit un circuit de trei turnee ATP Challenger în Franţa [sursă: opendorleans.com]
- 25-31 ianuarie: Quimper (ATP Challenger 100)
- 1-7 februarie: Orléans (ATP Challenger 125)
- 8-14 februarie: Cherbourg (ATP Challenger 100)
*
După Australian Open, calendarul nu va include Masters 1000 Indian Wells, California, care se disputa în trecut în a doua şi a treia săptămână din martie, patronul Oracle şi al turneului, Larry Ellison, nedorind să-şi asume riscuri legate de pandemie. De altfel, el s-a şi mutat în Hawaii, aşa că turneul nu mai este probabil pe lista lui de priorităţi, cel puţin nu pe termen scurt.
Totuşi, încă se speră că evenimentul nu va fi anulat pentru al doilea an la rând, ci doar amânat (se vorbeşte de luna octombrie).
ATP aşteaptă acum decizia celuilalt turneu din “Sunshine Double”, Miami Open, Florida, pentru a întocmi calendarul definitiv pentru primul trimestru.
Anulate mai sunt şi turneele: 250 Series Pune (1-7 februarie), New York (8-14 februarie), 500 Series Rio de Janeiro (15-21 februarie).
Însă, par sigure următoarele evenimente:
- 22-28 februarie: 250 Series Montpellier, Cordoba şi un al treilea eveniment – nou – 250 Series
- 1-7 martie: 500 Series Rotterdam, Buenos Aires şi un al treilea eveniment – nou – 250 Series
- 8-14 martie: 250 Series Doha, Marsilia şi Santiago de Chile
- 15-21 martie: 500 Series Acapulco şi Dubai
- 22 martie – 4 aprilie: Masters 1000 Miami, încă neconfirmat