Semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului ATP Masters 1000 “Western & Southern Open” i-a prilejuit lui Novak Djokovic obţinerea celei de-a 22-a victorii din tot atâtea partide jucate în 2020:
Novak Djokovic (1 ATP) [1] – Roberto Bautista Agut (12) [8] 4-6, 6-4, 7-6(0)
Partida a durat 3h.
Câte 3 break-uri – două pentru cel care şi le-a adjudecat – au decis soarta primelor două seturi, pentru ca cel decisiv să fie şi mai animat.
Acolo, fiecare semifinalist a câştigat de câte 3 ori cu returul, iar la 6-5, 30 egal şi serviciul, Bautista Agut a fost la 2 puncte de victorie. Situaţie pe care nu a fructificat-o şi care a fost urmată de un tie-break câştigat la zero de liderul ATP.
Nole a primit îngrijiri de la fizioterapeut la 1-2 în setul 2, pentru aceeaşi problemă din zona cervicală:
A fost un meci foarte ciudat. Sincer, nu ştiu cum l-am câştigat. El a fost jucătorul mai bun. Nu m-am simţit deloc bine pe teren, în niciun aspect al jocului meu, dar nici fizic. Dar cumva, am reuşit să-l duc la bun sfârşit.
Semifinala de pe jumătatea inferioara a durat mult mai puţin:
Milos Raonic (30) – Stefanos Tsitsipas (6) [4] 7-6(5), 6-3
Partida a durat 1h37′.
În primele 11 jocuri, în care s-a câştigat doar cu serviciul, niciun joc nu a fost decis la avantaje, pentru ca la 6-5, Tsitsipas să rateze o minge de set la primire. În tie-break s-a mers cap la cap până la 5 egal, atunci când canadianul s-a desprins.
Lui Raonic i-a fost suficient singurul break al partidei – în jocul 4 din setul 2 – pentru a se califica în finală, Tsitsipas necreându-şi nicio oportunitate de break în manşa a doua.
Finala
Credit Foto: @atptour, Western & Southern Open, Tennis Canada
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
Novak Djokovic (1 ATP) [1] – Milos Raonic (30)
Palmares direct: 10-0
Credit Info: atptour.com
se va juca sâmbătă, va începe cel mai devreme la ora 20.00 şi va fi precedată de cea feminină, care va începe la ora 18.00. Ambele finale se vor juca pe arena Louis Armstrong, care are acoperiş retractabil.
Novak Djokovic (33 de ani, lider ATP timp de 283 de săptămâni, în 5 serii, prima dată pe 4 iulie 2011) va juca în a 114-a finală a carierei – palmares: 79-34 (59-19 pe hard, 14-11 pe zgură, 6-4 pe hard), în a 7-a la acest turneu – 2008, 2009, 2011, 2012, 2014, 2015, pierdute şi 2018, câştigată, atunci când a completat primul Golden Masters [titluri la fiecare din cele 9 turnee Masters 1000] al carierei (astăzi joacă pentru al doilea), a 3-a din 2020, după cele de la Australian Open şi 500 Series Dubai:
- 26 de Mare Şlem: 17-9
- 7 Turnee Finale ATP: 5-2
- 51 Masters 1000: 34-16 – la egalitate cu Nadal (35 -16) în fruntea topului la acest capitol, Federer are 50 de finale (28-22)
- 17 ATP 500 Series: 14-3
- 13 ATP 250 Series: 9-4
Alte statistici legate de turneele Masters şi locul pe care se poziţionează Nole în topurile respective [@tennismylife68]:
Al 13-lea sezon consecutiv cu cel puţin o finală Masters – foto 1; a 79-a finală pe hard – foto 2; 114 finale disputate în circuit – foto 3; a 359-a victorie la turneele Masters – foto 4; a 915-a victorie în circuitul ATP – foto 5; procentaj de 43,85% finale în care s-a calificat din total participări la turneele Masters – foto 6:
Milos Raonic (30 de ani, clasament maxim: 3 ATP / noiembrie 2016) va disputa a 23-a finală a carierei – palmares: 8-14 (hard: 8-10, zgură: 0-1 iarbă: 0-3), prima la acest turneu, prima de la 250 Series Stuttgart 2018 şi prima la acest nivel de la Masters 1000 Indian Wells 2016, când a fost învins de Novak Djokovic (ulterior a jucat şi finala Wimbledon 2016, pierdută la Andy Murray):
- 1 de Mare Şlem: 0-1
- 3 Masters 1000: 0-3; celelalte două finale la această categorie le-a pierdut la Paris 2014, în faţa lui Djokovic şi Montréal 2013, în faţa lui Nadal
Topul jucătorilor cu cele mai multe finale Masters 1000 disputate, fără să câştige vreuna [@LucaBeck]
- 7 ATP 500 Series: 1-6
- 11 ATP 250 Series: 7-4
Ordinea de joc – 29.08 – Western & Southern Open 2020
Rezumatul zilei de ieri: