Horia Tecău a rămas singurul jucător român pe tablourile evenimentului combinat ATP Masters 1000 / WTA Premier 5 “Western & Southern Open“, după ce Sorana Cîrstea a pierdut aseară în runda a doua a calificărilor şi pe tabloul feminin de dublu nu avem nicio reprezentantă.
Horia le mulţumeşte organizatorilor pentru că
şedinţele de fizioterapie se desfăşoară în deplină siguranţă
El va juca astăzi în primul tur (R32) al probei de dublu.
Partida
Jean-Julien Rojer (21 ATP la dublu) / Horia Tecău (20) – Jérémy Chardy (34) / Fabrice Martin (24) (ambii Franţa)
este programată a 4-a de pe terenul 12, cu începere de la ora aproximativă 22.30 (sesiunile încep pe toate terenurile la ora 18.00).
Cele două echipe s-au mai întâlnit la US Open 2019 şi ATP Masters 1000 Miami 2016, cu ambele ocazii tot în primul tur, de fiecare dată câştigând francezii în două seturi.
*
Korda şi Ruusuvuori, în timpul partidelor de ieri
Credit Foto: Ben Solomon & USTA
Jucătorii promovaţi din calificări au fost repartizaţi pe tabloul principal. Dintre cei 12, doar 4 fuseseră cotaţi printre capii de serie ai acestei faze [tablourile PDF, mai jos].
Iese în evidenţă performanţa americanului Sebastian Korda (224 ATP). Despre el şi despre ilustra lui filiaţie – tatăl, Petr, fost 2 ATP, campion la Australian Open 1998; mama, Regina Rajchrtová, fostă 26 WTA, ambii au reprezentat Cehoslovacia / Cehia – am avut ocazia să mai vorbim, atunci când tânărul Sebastian câştiga titlul juniorilor la Australian Open 2018.
Acum i-a eliminat pe Attila Balasz (76) [15]: 6-4, 3-6, 6-1 în prima rundă şi pe Gilles Simon (54) [1]: 3-6, 6-0, 6-1 în cea decisivă.
Aceasta va fi prima participare a lui Sebastian (20 de ani, clasament maxim: 223 ATP / martie 2020) pe un tablou Masters 1000. În primul tur el va întâlni alt jucător promovat din calificări, pe finlandezul Emil Ruusuvuori (101 ATP, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 20 de ani), care în prima rundă l-a eliminat pe Jérémy Chardy (59) [2]: 6-4, 6-0 şi va juca de asemenea pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu Masters 1000.
*
Astăzi (sâmbătă) vor începe partidele de pe tabloul principal, cu doar doi capi de serie pe ordinea de joc: canadienii Denis Shapovalov (16) [12], Félix Auger-Aliassime (20) [15].
Turneul ATP este în programul Eurosport
Ordinea de joc – 22.08 – “Western & Southern Open” 2020