Începând cu ediţia 2021, evenimentul combinat ATP Masters 1000 / WTA Premier “Mandatory Mutua Madrid Open” se va disputa de-a lungul a două săptămâni.
Organizatorii anunţă pe site-ul oficial că turneul va începe marţi, 27 aprilie şi se va încheia duminică, 9 mai:
- calificările turneului WTA vor începe marţi, 27 aprilie, iar partidele de pe tabloul principal, vor începe joi 29 aprilie
- calificările turneului ATP vor începe vineri 30 aprilie, iar partidele de pe tabloul principal, duminică 2 mai
Singurele evenimente combinate care se disputau până acum de-a lungul a două săptămâni, erau cele de aceleaşi categorii găzduite de Indian Wells şi Miami.
Turneul de la Madrid – care anul acesta a fost anulat – şi-a disputat prima ediţie – doar ATP – pe hard, în 2002, iar din 2009, când s-a organizat şi turneul WTA, s-a mutat pe zgură, la Caja Magica.
Simona Halep a fost campioană la simplu 2016 şi 2017, iar Horia Tecău – în 2016 şi 2019 (la ambele / Jean-Julien Rojer) şi Florin Mergea în 2015 (/ Rohan Bopanna), au câştigat titlurile la dublu.
Poate pe viitor, va fi posibil ca toate turneele celor mai înalte categorii – Masters 1000 / WTA Premier Mandatory – să se joace astfel, iar ca un prim pas spre mult trâmbiţata, în timpul întreruperii, fuziune ATP – WTA, să se dispute în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Desigur, după ce se vor fi unificat categoriile Premier Mandatory şi Premier 5, a căror segregare este lipsită de sens.