Credit foto: Western & Southern Open
Au fost publicate listele de înscriere [la sfârşitul ştirii] ale evenimentului combinat ATP Masters 1000 / WTA Premier 5 “Western & Southern Open”, care se va disputa între 20-28 august.
Anul acesta cele două turnee vor fi găzduite de USTA Billie Jean King National Tennis Center de la New York, locaţia tradiţională a US Open, care va începe în săptămâna imediat următoare. Decizia mutării a fost luată pentru ca jucătorii să intre din timp în protocolul de securitate epidemiologică al turneului de Mare Şlem şi să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze.
În capul listei turneului ATP Masters 1000 se află primii 3 jucători din ierarhia ATP – Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Dominic Thiem – iar al 4-lea este deţinătorul titlului, Daniil Medvedev (5 ATP).
De altfel, pe lista de înscriere sunt prezenţi 8 jucători din top 10, 16 din top 20, iar ultimul jucător acceptat este John Millman (43 ATP). Sud-africanul Kevin Anderson (123 ATP) va fi prezent datorită clasamentului protejat – 11 ATP.
Tabloul ATP Western & Southern Open Cincinnati 2020
În fruntea listei de înscriere a turneului WTA Premier 5 este Karolina Plíšková (3 WTA), următoarea fiind deţinătoarea titlului de la Australian Open, Sofia Kenin (4), iar celelalte membre al top 10 WTA sunt Kiki Bertens (7), Belinda Bencic (8) şi Serena Williams (9). Alte 9 jucătoare, printre care şi deţinătoarea titlului Madison Keys (13), fac parte din top 20 WTA.
După cum se vede, Karolina Plíšková şi Johanna Konta (14 WTA), care erau anunţate şi pe lista turneului WTA International Palermo, au optat pentru circuitul american şi nu vor mai juca în Europa.
Tabloul WTA Western & Southern Open Cincinnati 2019
Sursă liste: @MichalSamulski