În partida din primul tur (R128) de pe jumătatea superioară a tabloului Australian Open 2019, Mihaela Buzărnescu nu a reuşit să câştige pentru prima dată în acest an, deşi a fost aproape să o facă, jocul ei de până la tie-break-ul setului 2 fiind la fel cu cel din perioadele de graţie din 2018. Continuarea nu a fost însă pe măsură.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei de astăzi

Venus Williams (SUA, 36 WTA) – Mihaela Buzărnescu (26 WTA) [25] 6-7(3), 7-6(3), 6-2

Partida a durat 2h39′.
În primul set s-a câştigat cu serviciul – fără nicio oportunitate de break – până la 4-3 pentru Venus. Acolo americanca a făcut un break la zero, dar Mihaela nu a avut emoţii când a primit pentru a rămâne în set şi a revenit imediat cu un re-break, tot la zero.  În tie-break jucătoarea noastră a luat avans încă din start: 3-0, pe care şi l-a apărat până la sfârşit, câştigând setul cu un as.
În setul 2, Mihaela a fost prima care a câştigat cu returul în jocul 2 şi Venus a revenit imediat. La 4-3, Mihaela a mai făcut un break, a servit pentru meci, dar fără succes, căci Williams a contraatacat cu un re-break la zero. Dar acum tie-break-ul s-a desfăşurat în oglindă, americanca fiind aceea care a dominat.
Dubla finalistă a turneului de Mare Slem – 2003 şi 2017 – şi-a adjudecat categoric şi decisivul, după ce a pornit lansat: 3-0, cu un break în jocul 2, ea mai adăugându-i încă unul în ultimul ghem al partidei.

Mihaela rămâne cu cele 10 puncte cuvenite primului tur – la fel ca la ediţia trecută – şi cu un premiu financiar în valoare de 75.000 AUD (46.978 €).

Credit Info: australianopen.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.