Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Imagini din timpul partidelor menţionate mai jos
Credit Foto: sina.cn
Videoclipuri cu momentele importante ale partidei Federer – Johnson şi interviul de pe teren al lui Djokovic, la sfârşitul ştirii

Doar cei doi capi de serie – Denis Shapovalov [13] şi Borna Coric [25]despre ale căror eliminări am vorbit – au părăsit turneul în prima zi a turneului masculin la “Australian Open 2020”, dar numai 12 partide de pe jumătatea inferioară a tabloului s-au încheiat, restul de 20 – care au fost programate pe terenurile exterioare – nu s-au disputat sau au fost întrerupte din cauza ploii şi au fost amânate pentru mâine.

Printre cele care s-au decis sunt cele ale primilor 4 capi de serie de pe această jumătate a tabloului, partidele lor fiind programate pe una din cele 3 arene acoperite, Rod Laver, Margaret Court şi Melbourne:

Novak Djokovic (Serbia, 2 ATP) [2] – Jan-Lennard Struff (Germania, 37) 7-6(5), 6-2, 2-6, 6-1 în 2h16′

Novak a obţinut astăzi a 900-a victorie a carierei în circuitul principal.

Roger Federer (Elveţia, 3) [3] – Steve Johnson (SUA, 75) 6-3, 6-2, 6-2 în 1h21′

Roger şi-a început astăzi a 900-a săptămână în top 10 ATP.
Săptămânile petrecute pe fiecare poziţie din acest interval al clasamentului (Credit: @LucaBeck):

Stefanos Tsitsipas (Grecia, 6) [6] – Salvatore Caruso (Italia, 95) 6-0, 6-2, 6-3 în 1h43′

Tsitsipas îl va întâlni în turul 2 (R64) pe Philipp Kohlschreiber (Germania, 79), care în primul tur a trecut de Marcus Giron (SUA, 107): 7-5, 6-1, 6-2 în 1h56′

Matteo Berrettini (Italia, 8) [8] – Andrew Harris (Australia, 162) [WC] 6-3, 6-1, 6-3 în 1h54′

În altă partidă,

Grigor Dimitrov (Bulgaria, 20) [18] – Juan Ignacio Londero (Argentina, 52) 4-6, 6-2, 6-0, 6-4 în 2h30′,

dar bulgarul a devenit viral astăzi datorită echipamentului cu care a apărut pe teren:

Tabloul de Simplu Masculin

Galerie videoclipuri (2)


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.