GIF cu Gabi semnând un autograf după victoria de astăzi, la sfârşitul ştirii
Credit: Instagram: @Xonia

Primii 4 jucători români care au evoluat astăzi, până acum – Ana Bogdan, în runda a 3-a, Gabriela Ruse, Laura Paar şi Marius Copil în a doua – în calificările Australian Open 2020 şi-au încheiat partidele.
Doar Gabi a încheiat victorioasă, iar Monica joacă acum.

Ann Li (SUA, 142 WTA) – Ana Bogdan (96) [1] 5-7, 7-6(9), 6-2

Partida a durat 2h26′.
În primul set, după un schimb de break-uri în jocurile 5 şi 6, Ana a mai câştigat o dată cu returul în jocul 11.
Manşa a doua a curs lin – o singură oportunitate de break, cea ratată de Ana în jocul 3 – până în jocul 12, când  ea a salvat o minge de set la serviciu. A urmat un tie-break dramatic în care jucătoarea noastră a salvat două mingi de set – la 5-6 şi 6-7 – apoi a ratat două de tablou principal – la 8-7 şi 9-8 – şi s-a văzut depăşită pe final.
În setul decisiv, nu numai psihicul Anei a avut de suferit, dar şi fizicul, ea având probleme din ce în ce mai grave la spate – două time-out-uri medicale – astfel că nu i-a mai opus o rezistenţă semnificativă adversarei ei.

Elena-Gabriela Ruse (181) – Nuria Parrizas Dias (Spania, 212) 6-3, 7-5

Partida a durat 1h41′.
Un prim set cu patru break-uri în dreptul Gabrielei şi două pentru adversara ei şi un al doilea în care jucătoarea noastră a avut în două rânduri un break în urmă – pe care le-a recuperat imediat – ea desprinzându-se în ultimul joc al partidei, la a 3-a minge de meci, după ce salvase o minge de tie-break a jucătoarei din Spania.

Gabi acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 50.000 AUD şi o va întâlni – pentru prima dată în carieră – în partida decisivă pentru calificarea pe tabloul principal pe Catherine McNally (SUA, 116, clasament maxim: 105 / septembrie 2019, 18 ani) [10].

Lorenzo Musetti (Italia, 361 ATP) – Marius Copil (151 ATP) 6-7(6), 6-4, 7-5

Partida a durat 2h24′.
Prima manşă a fost lipsită de break-uri, iar Marius a câştigat-o după ce a salvat o minge de set la 5-6.
În manşa a doua jucătorul nostru a revenit de la 1-5 – trei mingi de set salvate la 2-5 – dar italianul s-a impus în cele din urmă.
În setul decisiv a venit rândul jucătorului nostru să se detaşeze pe tabelă, 5-2, cu un break înainte. Dar de acolo a pierdut 5 jocuri la rând, ultimul la zero, pe fondul unei stări de nervozitate din ce în ce mai accentuate.

Anna Kalinskaya (Rusia, 108) – Laura-Ioana Paar (216) 6-4, 7-6(3)

Partida a durat 1h39′.
2-1 la break-uri pentru jucătoarea din Rusia în primul set şi 2-2 în al doilea, Laura salvând o minge de meci, la 3-5, cu returul, tie-break-ul fiind dominat de Kalinskaya.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.