După ce astăzi au evoluat în primul tur (R128) jucătoarele românce poziţionate pe jumătatea inferioară a tabloului Australian Open 2021Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu – mâine vine rândul Anei Bogdan, singura prezentă pe jumătatea superioară.

Ana, zilele trecute, într-o după amiază liberă

Partida

Ana şi Danielle, săptămâna trecută la WTA 500 “Yarra Valley Classic”

Ana Bogdan (96 WTA) – Danielle Collins (SUA, 40)

Palmares direct: 1-0*

* Ana a câştigat în sferturile de finală ale WTA International Monterrey 2018 (hard): 6-2, 6-4

a fost programată a 4-a de pe terenul 10 – unde sesiunea începe la ora 2.00 AM – după două meciuri din turneul masculin şi unul din cel feminin, aşadar o oră estimată de start ar fi 7.30 AM.

Ana Bogdan (clasament maxim: 59 WTA / iunie 2018, 28 de ani) joacă pentru a 4-a oară – 2017-2019 – pe tabloul principal al Australian Open, unde a obţinut şi cea mai bună performanţă la un turneu de Grand Slam, turul 3 (R32) la ediţia din 2018, atunci când îşi asigura intrarea pentru prima dată în top 100 WTA [ştirea pe care o scriam la cald, sub imperiul emoţiei, după cum lesne se poate observa].

Dar şi Danielle Collins (clasament maxim: 23 WTA / ianuarie 2019, 27 de ani) a reuşit cea mai bună performanţă la un turneu major aici, la ediţia din 2019 – prima participare pe tabloul principal, a doua a fost în 2020 (tur 2) – atunci când se califica în semifinale.
A mai jucat în sferturi la Roland Garros 2020 şi de atunci a mai participat doar la WTA 500 “Yarra Valley Classic”, săptămâna trecută, unde a ajuns de asemenea în sferturile de finală, după o victorie la Karolina Pliskova (6), a 5-a a carierei în faţa unei jucătoare din top 10 WTA.

Tablourile de Grand Slam şi WTA
(încă neactualizate, după ziua de azi)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.