Deocamdată, neoficial, dar varianta unei agregări a turneelor programate înaintea Australian Open, în statul Victoria, prinde din ce în ce mai mult contur.
La fel ca în cazul oraşului New York, care a găzduit şi Masters 1000 “Western & Southern Open” adus de la Cincinnati, dar acum la o scară mult mai largă.
Propunerea vine din partea organizatorilor turneului de Grand Slam, preşedintele Tennis Australia [Federaţia] şi director executiv al turneului, Craig Tiley dorind să evite cu orice preţ absenţele multor jucători importanţi, cum a fost cazul la US Open. El s-a arătat convins – în răspunsuri date jurnaliştilor – că problema este ca şi rezolvată.
Doar că Daniel Andrews, premierul statului Victoria – a cărui capitală este oraşul Melbourne – îi domoleşte entuziasmul, afirmând că nimic nu este încă stabilit [sursă: theguardian.com]. El ridică problemele logistice pe care le-ar ridica un aflux atât de mare de jucători, însoţiţi de echipele lor.
Aceştia ar urma să vină la Melbourne la jumătatea lunii decembrie, să rămână în carantină timp de două săptămâni, răstimp în care ar rămâne în hotel şi ar avea voie doar să meargă la terenurile de antrenament. Apoi ar fi liberi să se deplaseze în interiorul statului, pentru că se ia în considerare varianta ca nu toate turneele să se dispute la Melbourne, ci şi la Bendigo sau Traralgon.
De asemenea, este posibil ca anumite turnee să se joace după cel de Grand Slam (18-31 ianuarie) conform unui calendar refăcut, care ar prelungi sezonul “verii australiene”.
Oricum, turneele ATP 250 Series / WTA Premier Adelaide, WTA Premier Brisbane şi International Hobart au anunţat deja pe Twitter, că ediţiile din 2021 vor fi mutate în statul Victoria [tweeturile, mai jos].
Probabil că decizia oficială va mai fi amânată, cum s-a întâmplat mereu anul acesta, problemele de rezolvat fiind numeroase şi factorii responsabili aşteptând până în ultimul moment să mai vadă ce se întâmplă.
Sursă Foto: tennis365.com
Unfortunately the Adelaide International will not be taking place in Adelaide in the second week of 2021. Lead in events to the Australian Open will be held in Victoria to ensure all players can safely compete in, and prepare for the first Grand Slam of the year. #AdelaideTennis
— Adelaide International (@AdelaideTennis) November 16, 2020
It is with great sadness we announce #BrisbaneTennis will not be taking place in Queensland in 2021. All lead in events to the Australian Open will be held in Victoria to ensure all players can safely compete in, and prepare for, the Grand Slam. See you in 2022! pic.twitter.com/82PIoRS8Tb
— #BrisbaneTennis (@BrisbaneTennis) November 15, 2020
An update for our valued #HobartTennis fans on the Summer of Tennis??https://t.co/MfoRC7l99j
— Hobart International (@HobartTennis) November 15, 2020