Veştile continuă să vină în legătură cu Australian Open 2021. Deocamdată, nimic oficial, dar compilând surse de încredere, se conturează un scenariu.

Informaţiile trebuie însă tratate cu rezerva cuvenită, căci acum nimic nu este sigur, nici pentru Tennis Australia, nici pentru ATP şi WTA, atât de mare este confuzia.

Cert este că au avut loc consfătuiri on line ale ATP şi WTA cu jucătorii, legate de Australian Open 2021. Cele două organizaţii nu pot decide în numele jucătorilor, care sunt contractori independenţi, dar sondajele pe care le fac în rândul acestora îi ajută să creioneze un calendar înaintea turneului de Grand Slam, în timpul acestuia şi după.

Astfel, calendarele vehiculate – neoficiale, repetăm – acum pentru lunile ianuarie şi februarie, în condiţiile în care datele pentru Australian Open ar rămâne 8-21 februarie:

  • în săptămâna 4-10 ianuarie se vor disputa calificările, dar nu în Australia, ci – probabil la Dubai [au fost vehiculate Doha şi chiar Los Angeles (!)].

Jucătorii care vor promova pe tabloul principal vor avea astfel timp să ajungă în Australia în fereastra obligatorie, 15-16 ianuarie (se pare că nu mai este valabil 15-17), pe spezele organizatorilor, în chartere puse la dispoziţie de aceştia.
Celor care nu se vor califica le vor fi rambursate costurile pentru solicitarea vizei, pentru că aceasta nu le va mai fi acordată, deci nu vor putea juca nici la celelalte evenimente din Australia.

  • în aceeaşi săptămână şi în aceeaşi locaţie s-ar putea disputa un turneu WTA (nu se ştie încă de ce categorie)
  • în săptămâna 1-7 februarie, după ce s-a încheiat carantina şi înaintea Australian Open, WTA are în plan alte două turnee – unul 500 (fost Premier) şi altul 250 (fost International).
    De asemenea, este în proiect şi organizarea cel puţin a încă unui turneu – 250 sau 125 – în săptămâna a doua a turneului de Mare Şlem.
    Toate ar urma să se dispute la Melbourne, iar decizia definitivă o să fie luată săptămâna viitoare
  • în ce priveşte ATP, în săptămâna 1-7 februarie se vorbeşte despre un turneu 250 Series şi unul 750 (!), adică fie o variantă restrânsă a ATP Cup, fie unul cu 750 de puncte pentru câştigător.
    Motivul acestui hibrid este acela că la ATP Cup un jucător poate acumula maxim 750 de puncte, aşa că dacă a doua ediţie a competiţiei pe echipe nu s-ar disputa, turneul care ar înlocui-o ar oferi acelaşi număr de puncte.

    Amuzant este că de-abia s-a aliniat WTA cu categoriile, că ATP şi face o modificare a acestora, fie şi temporară.
  • alte evenimente nu sunt proiectate de ATP, care după cum ştim este mai precaut în planuri, spre deosebire de WTA, care-şi propune multe şi realizează puţine, după cum am văzut anul acesta

Se pare că este certă prezenţa spectatorilor în proporţie de 50% din capacitatea arenelor şi acum se negociază pentru mărirea procentului la 75%.

Altfel, mai jos avem un Q&A legat de condiţiile de carantină.

Unele informaţii le aveam deja, să mai adăugăm că în cele două săptămâni jucătorilor şi membrilor echipelor le va fi interzis să părăsească hotelul – cu excepţia drumurilor până la Melbourne Park pentru antrenamente – şi nu vor avea voie să primească vizitatori.
Masa va fi servită doar în cameră, iar la Melbourne Park timpul acordat acesteia va fi de doar o oră.
Vorba cuiva, putem să ne imaginăm scena cu dialogul: “Domnule Federer, vă rugăm să vă ridicaţi de la masă, v-a expirat timpul acordat.”

Suport Info:@FiorinoLuca, Oleg S.@AnnaK_4ever

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.