Imagini de la festivitatea de premiere
Credit Foto & Info: @@FFTennis
Videoclipuri cu interviurile de pe teren ale câştigătorilor, la sfârşitul ştirii

Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a organizat pentru jucătorii din Hexagon un circuit de trei evenimente – “Challenge Elite FFT” – programate în perioada 6-25 iulie, la Nisa, Cannes şi Villeneuve Loubet.

Primul dintre ele s-a încheiat ieri.
La cel feminin au participat 11 dintre primele 13 franţuzoaice din clasamentul WTA – au lipsit Caroline Garcia (46 WTA) şi Ocèane Dodin (116) – cele 12 jucătoare fiind împărţite în 4 grupe a câte 3, unde s-au întâlnit în sistem Round Robin, primele două din fiecare promovând în faza eliminatorie, care a început cu sferturile de finală.

Finala s-a disputat sâmbătă:

Fiona Ferro (53 WTA) – Kristina Mladenovic (42) 3-6, 6-4, [10-7]  

Mladenovic fusese învinsă şi în prima partidă din grupă – pe 6 iulie – de către speranţa Clara Burel (506, clasament maxim 473 WTA / februarie 2019, 19 ani): 6-2, 7-6(5).
Clara Burel a fost finalistă în 2018 la două turnee de Mare Şlem în proba junioarelor: Australian Open şi US Open.

La rândul ei, Fiona Ferro – după două victorii în grupă – a eliminat-o în sferturile de finală pe Alizé Cornet (59).

În pofida acestui început ezitant, Kiki s-a arătat mulţumită, pe Instagram, de evoluţia ei, dar mai ales fericită că a revenit într-o competiţie.

*

Evenimentul masculin a avut un format diferit – 8 grupe, doar câştigătorii acestora mergând mai departe în sferturile de finală – şi o participare mai puţin valoroasă, în finală calificându-se cei mai bine clasaţi jucători în ierarhia ATP care au participat:

Gilles Simon (54 ATP) – Pierre-Hugues Herbert (71) 7-6(5), 7-6(3)

Şi Gilles Simon s-a arătat mulţumit că a ieşit din casă şi a jucat într-o competiţie, el primind astfel motivaţia necesară [videoclip, la sfârşitul ştirii].
Despre opiniile lui Gilles Simon legate de tenisul actual am vorbit în timpul întreruperii totale.

Între timp au fost trase la sorţi şi grupele evenimentului de săptămâna viitoare, de la Cannes, la masculin urmând să crească nivelul, căci vor participa şi Benoît Paire (22), Ugo Humbert (42), Corentin Moutet (75), primul şi al 3-lea urmând să vină din vecinătate, de la Sophia Antipolis, unde au jucat la Ultimate Tennis Showdown.

La réaction de @fioferro victorieuse du premier #ChallengeEliteFFT à Nice ! ?? pic.twitter.com/i1cZuEv2zN

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.