Credit Foto: daviscup.com / @fftennis
Direct calificate pentru ediţia 2020 a Turneului Final al Cupei Davis sunt cele 4 semifinaliste ale ediţiei 2019 – care are astăzi programată finala – Spania, Canada, Rusia şi Marea Britanie.
Cele două invitaţii – wild card-uri – pentru Turneul Final de anul viitor au fost acordate echipelor Serbiei – eliminată în sferturile de finală – şi Franţei – clasată pe un loc 2 necalificant în Grupa B.
Lor li se vor adăuga 12 echipe calificate din Barajul ce va avea loc pe 6-7 martie. Acolo vor juca echipele clasate pe locurile 5-18 la actualul Turneu Final, precum şi cele 12 câştigătoare din Grupa 1.
Tragerea la sorţi a avut loc astăzi la sediul ITF de la Londra şi a stabilit următoarele întâlniri pentru Barajul ce se va disputa într-un format de 3 partide din 5 – două de simplu în prima zi, în ziua a doua urmând să se joace dublul şi apoi celelalte două meciuri de simplu – partidele urmând să se joace în sistem două seturi din trei cu tie-break:
C – alege terenul; * tragere la sorţi a gazdei, India – Pakistan se va juca pe 29-30 noiembrie
Capi de serie la tragerea la sorţi au fost, conform clasamentului ITF pe naţiuni:
1. Croaţia
2. Belgia
3. Argentina
4. SUA
5. Australia
6. Italia
7. Germania
8. Kazahstan
9. Cehia
10. Austria
11. Japonia
12. Suedia






