După cum ştiam încă de acum o săptămână, în clasamentul ATP dat publicităţii astăzi, Daniil Medvedev a progresat pe locul 2.
Remarcabil, din mai multe puncte de vedere, printre care:
- a devenit primul jucător în afara celor “4 Mari” – Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer, Andy Murray – care ocupă unul din primele două locuri ale ierarhiei ATP, din 25 iulie 2005 încoace, atunci când Rafa urca pe poziţia a doua, în locul lui Lleyton Hewitt
- ieri a câştigat al 10-lea titlu al carierei, 3 dintre acestea fiind de categoria Masters 1000 şi unul la “Nitto ATP Finals” 2020. Aşadar, o repartiţie bună, dar niciun titlu de Grand Slam, ci doar două finale pierdute la turneele majore.
Numărul acestora pare mic, căci într-o ierarhie a titlurilor câştigate până la vârsta lui – 25 de ani (şi 32 de zile) – este devansat de un număr destul de mare de jucători [foto alăturat; Credit Info: @TennisMyLife68].
Dar aproape toate aceste nume sunt legendare. Va reuşi Daniil să devină, la rândul lui, o legendă sau va rămâne cu statutul de vicerege, dobândit astăzi şi încă departe de a fi sigur că este pe termen lung?
Cu un palmares victorii – înfrângeri 14-2 în acest an, auspiciile pentru progres sunt promiţătoare. Fără să subliniem înfrângerea din primul tur de la ATP 500 Rotterdam – pentru că accidente se pot întâmpla oricând – mai îngrijorătoare pare cea categorică din finala Australian Open, în faţa liderului ATP, pe care îl bătuse totuşi de trei ori în carieră.
Tocmai incapacitatea de a se impune în finalele turneelor de Grand Slam dă deocamdată de gândit.
Mai rămâne problema performanţelor pe zgură. Pentru a trece de la statutul de jucător foarte important / mare la cel de jucător legendar, ar trebui ca Daniil să aibă rezultate decente şi pe această suprafaţă.
Or, pentru moment, nu este cazul: la Roland Garros nu a trecut niciodată de primul tur – din 4 participări -, la Madrid şi Roma, la fel – din două participări -, doar la Monte Carlo, a ajuns în semifinalele ediţiei 2019. În ce priveşte turneele mai mici, singura finală în care s-a calificat pe altă suprafaţă decât hard-ul este ATP 500 Barcelona, pe care nici măcar n-a pierdut-o la Nadal, ci la Thiem.
Nici pe iarbă lucrurile nu stau cu mult mai bine pentru el: nicio finală şi doar turul 3 la Wimbledon 2018 şi 2019.
Pe de altă parte, pe termen scurt, tocmai aceste rezultate slabe la turneele pe cele două suprafeţe, care vor urma în scurt timp, pot reprezenta o sursă de progres pentru Medvedev, căci el are foarte puţine puncte de apărat.
Nici vorbă să-i contestăm meritele şi realizările jucătorului rus, dar deocamdată nu putem să ne imaginăm tenisul masculin fără cei “3 Mari”. Aici trebuie menţionat neapărat efortul supraomenesc al lui Andy Murray – al 4-lea “Mare”- de a continua să joace în circuit.
În acelaşi context, poate ar fi interesant şi ne-am bucura cu toţii mai mult de fenomen, dacă am aprecia că suntem contemporani cu Djokovic, Nadal, Federer – ordinea este dată de ierarhie – pentru că deocamdată Next Gen tot nu pare să se ridice la nivelul lor.
Fiecare este liber să ţină cu oricare dintre cei trei, dar în ultima vreme am remarcat o acutizare a fenomenului de ură – “hate” – în rândul fanilor pătimaşi ai oricăruia dintre ei, la adresa celorlalţi.
Motivele sunt mereu subiective şi fără nicio legătură cu sportul: ticurile lui Nadal sau filozofia de viaţă, care poate părea bizară, a lui Djokovic, printre altele.
Statisticile celorlalţi doi sunt contestate, minimalizate, când – de fapt – ale tuturor 3 sunt ieşite din comun.
Chiar şi revenirea lui Federer în circuit, cu înfrângerea de săptămâna trecută, a fost primită în unele locuri cu ironie sau chiar cu răutate.
Ciudat, pentru nişte – pretinşi – iubitori ai acestui sport, căci indiferent de rezultatele pe care le va avea de acum încolo, anul acesta măcar îi vom mai putea admira tenisul magic.
Şi pentru că am început cu clasamentul să încheiem tot cu acesta. Desigur că ne dorim cu toţii să se revină la sistemul normal de calcul al ierarhiilor în ambele circuite.
Dar până atunci, o regulă în situaţia de criză, trebuia găsită. N-o fi aceasta cea mai bună, mai ales că ATP a prelungit termenul până la revenirea la normalitate, modificând şi complicând şi mai mult modalitatea de calcul.
Dar acesta este un alt subiect de discuţie inutil, pentru că astea sunt regulile, până una-alta să le acceptăm, criticându-le dacă simţim nevoia, dar fără a face un capăt de ţară din acest subiect.
Din păcate şi un jucător s-a pretat la o asemenea contestare: Alexander Zverev (7), aflat la Acapulco pentru a juca la turneul ATP 500 a afirmat la conferinţa de presă [preluare după sportskeeda.com]:
Clasamentul nu contează prea mult pentru mine. Ar trebui să fiu pe locul 4 sau 5, dar sistemul pe care îl avem acum este puţin absurd.
“Nu prea contează”, dar ţinta atacului său a fost tocmai Roger Federer, cel care l-a ajutat atât de mult de-a lungul carierei:
Sunt cel mai mare fan al lui Roger Federer, dar el nu a jucat de un an, iar eu am disputat o finală de Grand Slam şi una de Masters 1000. Sistemul este un dezastru.
Apoi, a mai îndulcit-o, precizând în alt context că nu vor mai fi alţi jucători ca Roger şi Rafa.
Chiar şi din punct de vedere tehnic, Sascha nu are dreptate, căci într-un clasament întocmit pe baza rezultatelor din ultimele 52 de săptămâni (valabil în 8 martie – în dreapta foto – dar săptămâna trecută nu a jucat; Credit Info: @JeuSetMaths) ocupă doar locul 6, dar desigur fără Roger prin preajmă, dacă asta era cea mai marea problemă a lui.
Iar în ierarhia oficială a sezonului 2021, “ATP Race to Turin” de astăzi este al 10-lea.
Ca să nu mai vorbim că atunci când te relaţionezi la Roger, cu o finală de Grand Slam şi una de Masters 1000 (ambele pierdute) într-un sezon, poţi să stârneşti în cel mai fericit caz zâmbete.
