Dacă deţinătorul titlului la US Open, Rafal Nadal era precaut legat de disputarea US Open 2020, Novak Djokovic – aflat la Belgrad pentru a pregăti şi a participa la seria de evenimente “Adria Tour” – a acordat un interviu canalului de televiziune Prva Srpska Televizija (videoclip, la sfârşitul ştirii), citat de site-ul Blic, în care a exprimat rezerve şi mai serioase.
Preşedintele Consiliului Jucătorilor ATP a spus legat de condiţiile pe care USTA le-a propus pentru a facilita disputarea turneului de Mare Şlem:
Poate că n-ar trebui să vorbesc despre asta, dar condiţiile sunt extreme. Accesul în Manhattan ne-ar fi interzis, ar trebui să dormim în hoteluri lângă aeroport şi ar trebui să fim testaţi de două-trei ori pe săptămână. Am avea dreptul să fim acompaniaţi de o singură persoană. Este pur şi simplu imposibil. Ai nevoie şi de antrenor şi de preparator fizic şi de fizioterapeut.
Mie mi se pare totul foarte complicat. Înţeleg că organizatorii doresc ca turneul să se dispute, căci presiunile financiare dictate de contractele existente sunt mari.
Vom vedea ce se va întâmpla.
ATP a programat o şedinţă on line cu jucătorii pe 10 iunie, atunci urmând să se ia probabil deciziile pentru restul sezonului.