Sabatini, campioană la US Open 1988 şi Graf, finalistă, cele două campioane la Wimbledon 1988;
Gabriela la 12 ani şi în zilele noastre
Gabriela Sabatini a împlinit astăzi 50 de ani
Născută la Buenos Aires, a început tenisul la 6 ani şi la 8 ani câştiga primul turneu.
- La 13 ani a devenit cea mai tânără jucătoare care câştiga Orange Bowl (turneul ITF, jucătoare sub 18 ani).
Un an mai târziu devenea campioană în proba junioarelor la Roland Garros, după ce pierdea de-a lungul turneului un singur set, în finală. - Tot în 1984 debuta la US Open-ul senioarelor şi ajungea până în turul 3, încheind sezonul pe locul 72.
Pentru ca în 1985, la 15 ani şi 3 săptămâni să devină una dintre cele mai tinere semifinaliste la un turneu de Mare Şlem şi progresa până pe locul 15 WTA.
În octombrie jucase în prima finală WTA a carierei – la Hilton Head Island – iar în octombrie devenea pentru prima dată campioană, la Tokyo. - Prima finală de Grand Slam a jucat-o la US Open 1988, fiind învinsă de Steffi Graf, care completa atunci un Grand Slam calendaristic [în videoclipul 2, la festivitatea de premiere apare şi Don Budge, primul jucător din istorie care a câştigat cele 4 turnee în acelaşi an, în 1938]
Peste doi ani, tot la US Open, Gabriela avea să se revanşeze în faţa jucătoarei din Germania, câştigând astfel singurul titlu major al carierei.
Tot cu Graf avea să se întâlnească în cea de-a 3-a şi ultimă finală pe care a jucat-o la acest nivel, la Wimbledon 1991, pierzând după un meci dramatic [videoclipuri cu cele trei finale, la sfârşitul articolului]. - Dar cele două jucătoare nu au fost doar rivale, ci şi partenere în proba de dublu, ele câştigând împreună titlul la Wimbledon 1988 şi disputând alte trei finale la Roland Garros, în 1986, 1987 şi 1989.
- Gabriela s-a retras din activitate la doar 26 de ani – ultimul meci în primul tur la Zürich, în octombrie 1996.
Campioană devenise pentru ultima dată la Sydney 1995, acesta fiind al 27-lea titlu al carierei. La dublu a câştigat 14 titluri. - Cel mai bun loc ocupat în carieră a fost 3 WTA, atât la simplu – pe 27 februarie 1989 – cât şi la dublu, pe 4 iulie 1988.
- În 2003 a obţinut şi cetăţenia italiană, bunicul ei din partea tatălui fiind un emigrant italian venit în Argentina la sfârşitul secolului 19.
După retragere şi-a dezvoltat parfumul care-i poartă numele şi este implicată în multe activităţi filantropice.
Galerie videoclipuri (3)
Înregistrările integrale ale finalelor de la US Open 1990 şi US Open 1988
şi setul decisiv al celei de la Wimbledon 1991