În România s-a desfăşurat în lunile septembrie şi octombrie un circuit de şase turnee “ITF World Tennis Junior Tour”.

Turneele au fost găzduite de Oradea – trei turnee, Constanţa – două turnee şi Bistriţa, un turneu.

Campionii la simplu au fost:

Băieţi: Dragoş Cazacu – Călin Postea a fost finalist; Fete: Anca Todoni (1) – Vanessa Popa Teiuşanu a fost finalistă

Băieţi: Alexandru Coman (1); Fete: Anca Todoni (2) – Vanessa Popa Teiuşanu a fost finalistă

Băieţi: Alexandru Coman (2); Fete: Cara Meşter – Sara Popa a fost finalistă

Băieţi: un jucător străin; Fete: Anca Todoni (3)

  • Bistriţa / J4 (6-11 octombrie) – “MXHost Tennis Cup”

Băieţi: un jucător străin – Vlad Breazu a fost finalist; Fete: Vanessa Popa Teiuşanu – Cara Meşter a fost finalistă

  • Constanţa 2 / J3 (13-18 octombrie)

nu au câştigat jucători români; la Fete Vanessa Popa Teiuşanu a fost finalistă.

Aşadar, patru nume ies în evidenţă, fără a diminua nicidecum meritele celorlalţi juniori români:

 

Vanessa, Alexandru, Anca şi Cara, campioni
Credit Foto: reţelele socaiale ale organizatorilor / FRT

  • Alexandru Coman – n. 15 ianuarie 2005 – care în clasamentul ITF combinat al juniorilor (în această categorie de vârstă intră cei care nu au împlinit 18 ani pe 1 ianuarie al anului curent) de săptămâna aceasta se clasează pe locul 372, după ce a trecut printr-un maxim 367 pe 19 octombrie.
    Cele două titluri enumerate mai sus sunt şi primele pentru Alex în circuitul ITF. El se menţine pe o curbă vertiginos ascendentă, pentru că dacă la sfârşitul anului trecut domina la categoria de vârstă U14 şi obţinea primele succese la U16, iar în luna februarie nu avea încă clasament ITF, acum este al 4-lea junior român din ierarhie, primul român dintre cei născuţi în 2005.
    Mai mult, per total clasament doar 7 jucători străini născuţi în 2005 se clasează înaintea lui

    Următoarele lui obiective sunt ascensiunea în clasamentul ITF al juniorilor pentru a putea accesa tablourile turneelor de Grand Slam şi eventual participarea în circuitul ITF al seniorilor, în funcţie de calendarul ciuntit în această perioadă şi de wild card-urile de care va beneficia.
  • Anca Todoni  – n. 10 octombrie 2004 – a câştigat titlurile, la simplu, cu numerele 2, 3, 4 ale carierei în circuitul din România – primul la Stara Zagora în 2019 –  şi a progresat astfel până pe locul 244 în clasamentul ITF al junioarelor – după ce şi-a atins maximul 235 ITF / 5 octombrie – a treia româncă, şi a doua născută în 2004, la fel ca Vanessa Popa Teiuşanu (vezi mai jos), care se clasează înaintea ei – prima fiind Fatima Ingrid Keita, născută în 2003.
    Anca a debutat săptămâna aceasta în circuitul ITF al senioarelor, pe tabloul principal al turneului ITF W15 Heraklion, aşa că în curând aşteptăm primele victorii şi acolo
  • Vanessa Popa Teiuşanu – n. 5 ianuarie 2004 – a câştigat al doilea titlu al carierei la Bistriţa – primul, la San Marino 2019 şi se clasează acum pe locul 236 ITF
  • Cara Meşter – n. 17 ianuarie 2005 – a câştigat primul titlu al carierei la Oradea 2 şi se clasează acum pe locul 345

Cele trei junioare, dar şi altele născute în 2004 sau 2005 – Maria Sara Popa sau Ştefania Bojică, printre altele – au desigur obiective identice cu cele ale lui Alex, dar şi o presiune mai mare, cel puţin din partea fanilor. Căci după generaţia actuală a jucătoarelor românce, care ne-a obişnuit cu titluri WTA, cu o prezenţă în număr mare în top 100, semnificativă în top 30 şi chiar dacă unică – una istorică, în orice caz pentru tenisul românesc – în top 5, urmează un deşert, care poate fi umplut de Anca, Vanessa, Cara sau alte tinere jucătoare, cât de repede vor putea ele.

Oricum, organizarea acestui circuit a fost benefică pentru juniorii noştri, care au avut astfel posibilitatea să joace – un lucru care a devenit un privilegiu în această perioadă – să câştige meciuri, turnee, să progreseze în ierarhie şi cel mai important să prindă încredere în forţele lor.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.