Trei jucătoare din România s-au calificat în sferturile de finală ale celor două turnee ITF W80 (premii în valoare de 80.000 USD), cele mai importante care sunt programate săptămâna aceasta în circuit:

Irina Bara (113 WTA) [4] a obţinut a doua victorie pe al doilea sfert al tabloului: 4-6, 6-4, 6-4 în optimi cu Chloe Paquet (Franţa, 167). 
Ea va juca pentru a doua săptămână la rând în sferturile de finală, după turneul de aceeaşi categorie, care s-a disputat tot aici.
Următoarea ei adversară va fi decisă mai târziu în partida Seone Mendez (Australia, 226) – Leyre Romero Gormaz (Spania, 554) [Q].

Partida din optimile de finală de pe al treilea sfert al tabloului dintre două jucătoare din România s-a încheiat cu rezultatul:

Mihaela Buzărnescu (175 WTA) – Andreea Prisăcariu (380) [Q] 6-0, 6-1 singurul joc câştigat de Andreea fiind unul de retur, la 0-3.
Mihaela o va întâlni în sferturile de finală, pentru prima oară în carieră, pe Andrea Gamiz (Venezuela, 383, clasament maxim: 244 WTA / aprilie 2018, 28 de ani).

Mihaela se califică în sferturile de finală – indiferent de circuit – pentru prima dată după WTA 250 Cluj-Napoca, la începutul lunii august.

  • la “Wiesbaden Tennis Open”, care se dispută tot pe zgură:

Alexandra Ignatik Cadanţu (225) a obţinut două victorii – 6-3, 6-1 cu Tereza Mrdeza (Croaţia, 219, fostă 150 WTA / octombrie 2015) în primul tur şi 6-2, 6-3 cu Martina Di Giuseppe (Italia, 280, fostă 149 WTA / iulie 2019) astăzi, în optimi – şi revine în sferturile de finală după  turneul ITF W60 Prerov (Cehia), la sfârştiul lunii august, unde avea să joace finala.

Următoarea adversară a Alexandrei (clasament maxim: 59 WTA / 6 ianuarie 2014, 31 de ani) va fi favorita principală a turneului, Clara Burel (Franţa, 91, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 20 de ani) [1], pe care Jaqueline o învingea la începutul lunii, în primul tur al WTA 125 Karlsruhe.

Cele trei jucătoare calificate în sferturile de finală acumulează câte 22 de puncte WTA.

[tablourile nu sunt încă actualizate]:

Tabloul de Simplu – ITF W80 Valencia 2021

Tabloul de Simplu – ITF W80 Wiesbaden 2021

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.