Andreea Prisăcariu (născută pe 9 februarie 2000), eleva antrenorului Alexandru Cojocaru, împărtăşea cu noi, la sfârşitul anului trecut, câteva dintre gândurile care o  preocupau, dezamăgiri profesionale, personale, dar şi hotărârea de a-şi continua cariera în pofida dificultăţilor.

Astăzi a venit şi cea dintâi răsplată în proba de simplu, pentru orele de antrenament şi determinarea pe care o arăta atunci: primul titlu la simplu după un an şi jumătate, al treilea al carierei, după cele pe care le cucerea în august 2019 (în săptămâni consecutive), la turneele de aceeaşi categorie –  ITF W15 – de la Tabarka (Tunisia).

Andreea, singură, alături de antrenorul Alex Cojocaru şi
un prim plan cu mult doritul trofeu, astăzi, la Antalya 

Săptămâna aceasta, Andreea, care a împlinit 21 de ani pe 9 februarie şi este clasată pe cel mai bun loc al carierei, 659 WTA, a jucat la turneul “Artengo Open Series 6”, care s-a disputat la Antalya, pe zgură.

Promovată din calificări – unde a obţinut trei victorii – ea a mai câştigat alte 5 partide pe tabloul principal – toate după două seturi – în drumul spre titlu:

  • 6-3, 7-5 cu Aurora Zantedeschi (Italia, 684) în finala disputată astăzi
  • 6-2, 6-2 cu Gergana Topalova (Bulgaria, 459) [4] în semifinale
  • 6-2, 6-3 cu Daniela Vismane (Letonia, 503) [8] în sferturile de finală
  • 6-1, 6-3 cu Yuliana Lizarazo (Columbia, 587, fostă 335 / 2015 27 de ani) în optimile de finală
  • 6-3, 6-4 cu Daria Lopatetska (Ucraina, 346, fostă 216 / 219) [2] în primul tur

Aşadar, patru jucătoare mai bine clasate printre învinsele Andreei, una dintrele ele mult mai bine poziţionată şi un progres semnificativ în clasament, după ce de luni într-o săptămână îi vor fi contabilizate cele 10 puncte WTA dobândite aici.

*

Şi în proba de dublu, avem una dintre campioane, pentru că titlul a fost cucerit de echipa Cristina Dinu (246) / Chantal Skamlova (Slovacia, 271), capi de serie 1 [rezultatele în tabloul PDF, de mai jos].

Pentru Cristina Dinu (28 de ani, clasament maxim la dublu: 153 WTA / mai 2019, clasament maxim la simplu: 179 WTA / septembrie 2013) [în dreapta – foto1],  acesta este al 24-lea titlu al carierei în proba de dublu, primul din acest sezon.

Tabloul de Simplu – ITF W15 Antalya

Tabloul de Dublu – ITF W15 Antalya

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.