Revenită în activitate, după ce a născut, Patricia Ţig (24 de ani, clasament maxim: 83 WTA / 10 aprilie 2017) a jucat primele trei turnee în Circuitul ITF de Tranziţie – ITF W15 (15.000 USD) – toate la Cancun, Mexic, seria acestora disputându-se pe hard, în aer liber.

Dacă la primele două a câştigat câte două meciuri în calificări, dar a pierdut în primul tur pe tabloul principal, ea şi-a intrat progresiv în mână şi la cel de săptămâna aceasta, după ce a trecut de calificări, în urma unei victorii la favorita principală a acestei faze, Ana Karen Guadiana Campos (Mexic, 697 WTA): 6-1, 6-1 (în prima rundă a avut BYE) – a obţinut şi primele două succes pe un tablou principal, în această nouă fază a carierei:

  • ieri, a eliminat-o pe Natalia Orlova (Rusia, 356 ITF, fostă 294 WTA / 2009, 30 de ani): 6-0, 6-2 în 1h23′
  • iar astăzi, în optimile de finală pe Madison Westby (SUA, 346 ITF, 23 de ani) [8]: 6-4, 6-4 în 2h2′

În sferturile de finală, Patricia o va întâlni pe favorita principală Ana Sofia Sanchez (Mexic, 404 WTA, clasament maxim: 255 WTA / iunie 2018, 25 de ani) [1, WC].

Ultimul turneu pe care îl disputa Patricia înainte de înterupere era International Guangzhou (septembrie) 2017.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.