Săptămâna aceasta se dispută, pe zgură, prima ediţie a turneului ITF W60 (premii în valoare de 60.000 USD) Amstelveen, în oraşul care face parte din zona metropolitană a Amsterdamului.

Evenimentul i-a prilejuit Andreei Prisăcariu (21 de ani împliniţi pe 9 februarie) prima victorie pe un tablou principal al acestei categorii la a 4-a prezenţă, după ITF W60 Zagreb, ITF W60+H La Bisbal d’Empordà şi ITF W60 Stare Splavy.

Promovată din calificări – după victorii la Chiara Scholl (SUA, 655, fostă 164 WTA / 2011) şi Diana Marcinkevica (Letonia, 307, fostă 196 WTA / 2014) – Andreea, clasată pe locul 478 WTA, a câştigat şi ieri, în primul tur (R32): 6-2, 6-4 cu Seone Mendez (Australia, 276 WTA, 22 de ani). 

Cele 14 puncte acumulate deocamdată (5 în calificări şi 9 pe tabloul principal) îi vor asigura cu certitudine un nou clasament maxim (cel vechi: 473 WTA / 21 iunie 2021), mai ales că luni îi vor fi activate în linia de clasament şi cele 40, obţinute pentru finala de la ITF W25 Klosters, pe care a jucat-o acum două săptămâni

Ea o va întâlni astăzi în optimile de finală – de la ora estimată 14.00 – pentru prima oară, pe Despina Papamichail (Grecia, 227 WTA, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 28 de ani) [8], care acum două săptămâni câştiga turneul ITF W60 Charleston.

În optimile de finală s-au calificat şi:

  • Alexandra Cadanţu (282, clasament maxim: 59 WTA, ianuarie 2014, 31 de ani), după ce a câştigat în primul tur: 6-3, 6-4 cu Lexie Stevens (Olanda, 626).

Ea o va întâlni astăzi pe Maryna Zanevska (Belgia, 192, clasament maxim: 105 WTA / august 2017, 27 de ani) [3].
Partida va începe la ora 12.30, iar Alexandra are un palmares favorabil cu adversara ei: 2-1.

  • Ioana Roşca (385, clasament maxim: 363 WTA / ianuarie 2021, 24 de ani), a promovat de asemenea din calificări – după victorii la Michaela Bayerlova (652) şi Martina Caregaro (319) – şi ieri a eliminat în primul tur (R32) un cap de serie: 6-3, 2-6, 6-3 cu Martina Di Giuseppe (Italia, 209, clasament maxim: 149 WTA / iulie 2019) [6].

Următoarea ei adversară va fi altă jucătoare din Italia, Cristiana Ferrando (396, clasament maxim: 268 WTA / iulie 2017, 25 de ani) [Q].

Tabloul de Simplu – ITF W60 Amstelveen 2021

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.