Alexandra Dulgheru a câştigat a 4-a partidă la turneul ITF W60 (premii în valoare de 60.000 USD), “ENGIE OPEN Saint-Gaudens 31 Occitanie”, care se dispută pe zgură, în oraşul din sudul Franţei.
Astăzi, în semifinale, a învins-o pe favorita principală a turneului:
Alexandra Dulgheru (674 WTA) [SR – clasament protejat: 160] – Viktorija Golubic (Elveţia, 72, fostă 51 WTA / 2017) [1] 7-5, 6-0, după un prim set cu 7 break-uri, în care Alexandra a ratat primele trei mingi de set la 5-4, aflată la serviciu şi un al doilea în care a pierdut doar 7 puncte în primele 5 jocuri şi a avut ceva probleme la închidere, atunci când a ratat primele 4 mingi de meci.
Alexandra a egalat acum palmaresul direct cu Golubic, 1-1, jucătoarea din Elveţia o câştigase pe cea de la ITF W60 Burnie 2018.
Pentru Alexandra aceasta este prima victorie în faţa unei jucătoare din top 100 WTA, după cea în faţa Kristynei Pliskova (77), în primul tur al Wimbledon 2018.
De asemenea, ea va juca în prima finală după cea câştigată la ITF W25 Hódmezővásárhely (august) 2017.
Dar să nu uităm că jucătoarea noastră are în palmares două titluri WTA Premier (500), Varşovia 2009 şi 2010, o finală la WTA International (250) Kuala Lumpur 2015 şi un maxim al clasamentului: 26 WTA / 11 aprilie 2011.
Alexandra acumulează deocamdată 58 de puncte WTA – datorită cărora va progresa pe locul 443 (estimare, neoficial) – şi o va întâlni în finală, pentru prima dată în carieră, pe Clara Burel (Franţa, 166, clasament maxim: 164 / aprilie 2021, 20 de ani) [7].
Finala se va juca duminică şi va începe la ora 11.00.
Despre Burel scriam atunci când era desemnată campioană mondială a junioarelor în 2018 şi mai apoi la senioare, atunci când ajungea în turul 3 (R32) la Roland Garros 2020 sau când se califica pentru prima dată în sferturi la un turneu din circuitul principal, la WTA 250 Lyon 2021. În aprilie devenea campioană la ITF W60 Oeiras.