Trei jucătoare din România sunt prezente săptămâna aceasta pe tabloul principal al turneului ITF W60 “Zagreb Ladies Open” 2021, care se dispută pe zgură şi este la a 10-a ediţie.
Jucătoarele noastre au început excelent turneul: două dintre ele – Alexandra Dulgheru şi Gabriela Ruse – au câştigat deja în primul tur, iar a treia – Andreea Prisăcariu – va juca pe cel mai important tablou principal al carierei, după ce a obţinut două victorii preţioase în calificări:
- Alexandra Dulgheru (1092 WTA, clasament protejat: 160 WTA) a învins-o astăzi (marţi), în primul tur (R32), pe Federica Arcidiacono (687) [LL]: 6-0, 6-1 şi o va întâni în optimile de finală – pentru prima dată în carieră – pe compatrioata acesteia, Elisabetta Cocciaretto (112) [1].
După cum vedem, Alexandra are din nou clasament WTA, datorită celor 11 puncte acumulate de la revenire, 9 pentru optimile de finală de la ITF W60 Oeiras – după două victorii – şi 2 pentru optimile de la ITF W15 Antalya. - Gabriela Ruse (175) a obţinut tot marţi, o victorie preţioasă şi categorică în faţa lui Greet Minnen (Belgia, 129) [2]: 6-3, 6-1, adversara ei din optimi urmând să fie desemnată miercuri
Alexandra şi Gabi acumulează deocamdată 9 puncte pentru calificarea în optimile de finală [tabela temporară de punctaj pentru restul sezonului 2021]
Andreea, în timpul partidei din runda a doua
Videoclip cu mingea de meci, la sfârşitul ştirii
- Andreea Prisăcariu (clasată pe cel mai bun loc al carierei: 536 WTA) s-a calificat pe tabloul principal, după două victorii preţioase în calificări: 1-6, 6-2, [10-6] cu croata Tena Lukas (275) [13] în prima rundă şi 2-6, 7-6(5), [10-8] cu Marie Benoît (Belgia, 230) [7], în runda a doua.
Ea urmează să o întâlnească miercuri pe reprezentanta gazdelor, Tereza Mrdeza (238, fostă 150 WTA / 2015, 30 de ani) [Q], campioană aici în 2018.
Andreea va juca astfel pe cel mai important tablou principal al carierei, până acum a fost prezentă pe cele ale categoriilor W25+H şi W25.
Eleva antrenorului Alexandru Cojocaru a acumulat deocamdată 5 puncte WTA, care îi asigură un nou maxim al clasamentului, în jurul locului 520.
Prin aceste două victorii, jucătoarea noastră – născută pe 9 febrruarie 2000 – confirmă creşterea accentuată de formă din acest sezon, în care a cucerit până acum două titluri ITF W15 (premii în valoare de 15.000 USD) la Antalya: primul în luna februarie, al doilea la începutul acestei luni.
Tabloul de Simplu – ITF W60 Zagreb
Tabloul Calificărilor – ITF W60 Zagreb
Galerie videoclipuri (2)
Mingea cu care Andreea s-a calificat pe tabloul principal.
Alexandra, în timpul partidei câştigate în primul tur