Dacă acum două săptămâni, Andreea Prisăcariu juca finala probei de dublu la ITF W60 Zagreb, ieri a mai făcut un pas mare: a câştigat titlul, la cel de categorie superioară ITF W60+H (+ospitalitate, categorie la care se acordă şi puncte mai multe decât la W60), “Solgironès Open Catalunya”, care se dispută pe zgură, în oraşul La Bisbal d’Empordà, din Catalonia.
Andreea, alături de Valentina,
de antrenorul Alexandru Cojocaru şi pe podium
Andreea clasată pe cel mai bun loc al carierei în proba de dublu, 496 WTA, a făcut echipă cu jucătoarea din Rusia,
Necotate printre capii de serie, ele au învins în primul tur echipa din Rusia, Natela Dzalamidze (149, fostă 59 WTA la dublu / 2017) / Sofya Lansere (225) [4]: 5-7, 6-2, [10-8].
Pentru ca în finală, să obţină o victorie preţioasă în faţa a două nume sonore din circuitul WTA: Mona Barthel (Germania, 215, fostă 63 WTA la dublu / 2015) / Mandy Minella (Luxemburg, 154, fostă 47 WTA / 2013) [3]: 6-3, 6-1, după 3-2 la break-uri în primul set şi 4-1 în al doilea, când echipa româno-rusă a câştigat toate jocurile de retur [tabloul în format PDF, la sfârşitul articolului]
Să precizăm că Mona Barthel are 3 titluri WTA la dublu în palmares, două la nivel WTA 500, unul la WTA 250, ultimul cucerit: WTA 500 (Premier) Stuttgart 2019 (/ Anna-Lena Friedsam), iar Mandy Minella, două, după şapte finale, toate de categoria WTA 250 (International).
Echipa Prisăcariu / a acumulat câte 110 puncte WTA, Andreea urmând să-şi îmbunătăţească astfel clasamentul maxim, până în preajma locului 332 WTA (estimare, neoficial), după ce începuse anul pe locul 563.
Să nu pierdem din vedere nici evoluţia elevei antrenorului Alexandru Cojocaru în proba de simplu, pentru că aici s-a calificat pentru a doua oară pe un tablou principal atât de important, prima dată la ITF W60 Zagreb.
În primul tur, a pierdut greu la Natalija Kostic (200): 6-4, 7-6(11), după ce jucătoarea noastră a ratat în tie- break-ul setului al doilea trei mingi de set, iar Kostic a convertit de-abia a 6-a minge de meci.
Oricum, cele 5 puncte WTA, obţinute pe tabloul principal o vor ajuta să-şi îmbunătăţească mâine cea mai bună clasare a carierei şi în proba de simplu, locul 510 (estimare, neoficial), maximul actual: 520 atins după turneul de la Zagreb. La începutul anului era 673 WTA / simplu.
Tabloul de Dublu – ITF W60+H La Bisbal D’Emporda