După ce ieri se disputase finala pentru medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, astăzi, în finala pentru medalia de aur, Alexander Zverev a arătat cel mai bun tenis al lui, de la începutul şi până la sfârşitul partidei, alimentându-se din reuşite, la fel cum în trecut a mai fost cazul şi invers.
Dar poate că pe viitor, după acest atât de important succes, cele din urmă se vor estompa, mai ales la turneele de Grand Slam, singura categorie la care nu a devenit până acum campion.
A servit excelent – altă veste bună – câştigând 34 din cele 45 de puncte la serviciu, 6 aşi şi zero duble greşeli.
De cealaltă parte, replica lui Khachanov a fost mai consistentă decât o arată scorul, a luptat pentru fiecare minge, a încercat tot ce i-a stat în puteri, dar jucătorul german a avut mai mereu soluţiile potrivite.

Credit Foto: @australianopen, @itf @atp

Alexander Zverev (24 de ani) a cucerit prima medalie de aur la simplu masculin pentru Germania şi a 11-a în total. 

Acesta este pentru el al 3-lea titlu al sezonului – după ATP 500 Acapulco şi ATP Masters 1000 Madrid – şi al 16-lea al carierei [10 pe hard, 6 zgură]: 

  • 1 la Turneul Final ATP Londra 2018
  • 1 titlu olimpic
  • 4 ATP Masters 1000: Roma 2017, Montréal 2017, Madrid 2018 şi 2021
  • 3 ATP 500 Series
  • 7 ATP 250 Series

Karen Khachanov (25 de ani) a câştigat pentru Rusia a 9-a medalie olimpică şi a doua la simplu masculin, după cea de aur pe care o cucerea Yevgeny Kafelnikov la Sydney 2000, în altă finală ruso-germană, cu Tommy Haas.

Alexander Zverev (Germania, 5 ATP) [4] – Karen Khachanov (Rusia [ROC], 25) [12] 6-3, 6-1

Partida a durat 1h21′.
În primul set Zverev a convertit prima minge de break din meci în jocul al treilea. A apărat singura minge de re-break a lui Khachanov, în jocul 6, pentru a încheia tot cu un joc câştigat la primire.
În setul al doilea, dominarea lui Sascha s-a accentuat: break-uri în jocurile 2 şi 4 – ambele la avantaje – şi nicio şansă de re-break în dreptul lui Karen.

Palmaresul direct a devenit acum 3-2 pentru Zverev. El a întrerupt seria ultimelor două victorii ale lui Khachanov, care datau din 2018 şi 2019.

Credit:itftennis.com

Interesant este că cei doi campioni din probele de simplu erau desemnaţi campioni mondiali ITF ai juniorilor în 2013, an pe care îl încheiau pe locul 1 în clasamentul combinat ITF.
Belinda câştigase în acel an titlurile categoriei de vârstă la Roland Garros şi Wimbledon, iar Sascha urma să devină campion la Australian Open 2014.

Ordinea de joc – 01.08 – JO Tokyo

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.