Mihaela Buzărnescu nu a repetat excelentul joc pe care îl arătase în primul tur (R64) al probei de simplu la Jocurile Olimpice.

Aceasta, parte din cauza serviciului excelent al Marketei Vondrousova – 80% din puncte jucate cu primul, dintre care 72% câştigate; Mihaela nu a câştigat decât 11 din 40 de puncte la retur [28 din 63 la serviciu] – parte din cauza numeroaselor ei erori – 30 neprovocate – care au împiedicat-o să lege mai multe reuşite la rând.

Miki, după meci, pe Instagram:
Cea mai frumoasă experienţă a vieţii mele.
Un sentiment de neuitat. Mândră că sunt româncă

Astăzi, în partida din turul 2 (R32):

Marketa Vondrousova (Cehia, 42 WTA) – Mihaela Buzărnescu (169 WTA – clasament protejat: 104) 6-1, 6-2

Partida a durat 1h8′.
După începul în forţă al jucătoarei din Cehia – 0-4 – în ultimul game al seriei Mihaela a ratat singura minge de break pe care şi-a creat-o astăzi, jucătoarea noastră a punctat pe tabelă, dar în jocul 7 şi-a pierdut pentru a treia oară serviciul, după ce ratase două şanse de a mai diminua ecartul, apoi Marketa a convertit prima minge de set.
În al doilea, jucătoarea din România a menţinut echilibrul până la 2-2, scor la care adversara s-a desprins cu altă serie de 4 jocuri, doar în ultimul Mihaela reuşind să opună o rezistenţă semnificativă, atunci când a salvat primele două mingi de meci la avantaje. 

Mihaela îşi încheie prima participare la Jocurile Olimpice, după o partidă specială în primul tur şi o prezenţă care a pus România pe tabloul de simplu.
Ea a diminuat astfel din impresia neplăcută lăsată de absenţele celorlalte jucătoare care reprezintă o ţară cu un potenţial – încă – important în tenisul feminin.
Să nu uităm de prezenţa ei în echipa de Billie Jean King Cup, în aceleaşi condiţii de absenteism, neîncununată de succes – într-unul dintre meciuri decizia a fost luată la limită – care în general nu i-a adus aprecieri din partea celor care gravitează în jurul fenomenului, ci dimpotivă.
Deci, în cazul ei, nu s-a prea aplicat celebra replică “Patria îţi va fi recunoscătoare”. Dar, probabil, nici ea nu se aştepta la aşa ceva.

Ordinea de joc – 26.07 – Jocurile Olimpice 2021

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.