ARTICOL ACTUALIZAT
Juan Martín a publicat cu puţin timp în urmă pe Instagram, fotografia de mai jos, cu mesajul “La Definitiva”, după operaţia la care a fost supus, astăzi, la Chicago:
ARTICOL INIŢIAL
Într-un comunicat publicat pe reţelele de socializare [la sfârşitul articolului], Juan Martín del Potro, anunţă că astăzi va fi supus unei noi intevenţii chirurgicale la rotula genunchiului drept.
Intervenţia va avea loc la Chicago şi va fi efectuată de medicul Jorge Chahla. Cei doi au încercat un tratament non-invaziv, dar cum Delpo doreşte să participe neapărat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, balanţa a înclinat pentru operaţie, singura cale de a grăbi procesul de vindecare.
Juan Martín adaugă că trece printr-o perioadă foarte grea, după ce tatăl lui, în vârstă de 63 de ani, a încetat din viaţă.
Jucătorul argentinian, care are un maxim al clasamentului 3 ATP / 13 august 2018, cu 22 de titluri în palmares, dintre care unul de Grand Slam – US Open 2009 – şi unul Masters 1000 – Indian Wells 2018 – nu a mai evoluat în circuit de la ATP 500 Queen’s, în a doua jumătate a lunii iunie 2019.
Atunci se accidenta pentru a doua oară la rotula genunchiului drept, în partida pe care în cele din urmă o câştiga la Denis Shapovalov în primul tur, după ce aluneca în setul doi, în apropierea fileului.
O listă a accidentărilor lui Delpo:
mai 2010: încheietura mâinii drepte, urmată de operaţie
martie 2014: încheietura mâinii stângi, urmată de operaţie
ianuarie 2015: încheietura mâinii stângi, urmată de operaţie
iunie 2015: încheietura mâinii stângi
iunie 2019: genunchiul drept – urmată de o intervenţie chirurgicală imediat şi de alte două în ianuarie şi august 2020, cea de astăzi urmând să fie a patra la acelaşi genunchi
View this post on Instagram